10.4 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSocialGerul năpraznic a dat peste cap examenul de Bacalaureat: Anunţ de ultim...

Gerul năpraznic a dat peste cap examenul de Bacalaureat: Anunţ de ultim moment

Luni şi marţi era programată evaluarea competenţelor pentru elevii care nu s-au putut prezenta în cele două săptămâni anterioare de susţinere a examenelor.

“Este vorba despre copiii care au absentat motivat şi care au avut aprobarea comisiilor judeţe, respectiv comisiei naţionale de a se prezenta la aceste probe. Ştiţi că după fiecare probă noi avem subiecte de rezervă pentru aceste situaţii speciale. Pentru cei care au absentat sau au întârziat motivat erau stabilite zilele de astăzi şi de mâine. (…) Categoric, în funcţie de condiţiile meteo, vom stabili încă două zile pentru judeţele acestea (n.r. – cele afectate de condiţii meteo nefavorabile), inclusiv Capitala, în care copiii nu s-au putut prezenta”, a afirmat luni secretarul de stat.

Aceasta a spus că decizia se va lua în funcţie de evoluţie vremii.

“Acest lucru nu înseamnă neapărat miercuri – să vedem cum evoluează lucrurile, poate fi joi şi vineri”, a spus Ariana Bucur, secretarul de stat în Ministerul Educaţiei. 

Cele mai citite

Ciolacu apare alături de candidata Gabriela Firea și o laudă că “știe administrație”

Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, o laudă pe Gabriela Firea, care a devenit, din nou, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei. "Decizia...

Renunțarea la candidatul unic PSD-PNL poate declanșa criza politică. Luptele electorale din interiorul Coaliției pot afecta Guvernul

Președintele Klaus Iohannis, aflat acum în Coreea de Sud, pare să fie îngrijorat de modul cum va evolua relația PSD - PNL după ce...

Românii Investesc Record în Titlurile de Stat: O Premieră în Guvernarea PSD

Sub guvernarea lui Marcel Ciolacu, investițiile fără precedent devin motorul dezvoltării țării, iar economia României se clasează constant printre cele mai dinamice din Uniunea...
Ultima oră
Pe aceeași temă