17.4 C
București
duminică, 6 octombrie 2024
AcasăSocialGermania: Obţinerea rapidă a ingredientului activ din medicamentului contra malariei

Germania: Obţinerea rapidă a ingredientului activ din medicamentului contra malariei

”Această reuşită are potenţialul de a salva milioane de vieţi”, a subliniat Peter Seeberger, director al Institutului Max Planck pentru Coloizi şi Interfeţe din Potsdam, Germania.

Cheia pentru îmbunătăţirea actualei metode de producere a compusului chimic artemisinin, ingredientul principal, a fost descoperită de studenta doctorandă în vârstă de 27 de ani Susanne Triemer, care a conceput o modalitate prin care se poate imita şi accelera procesul natural prin care pelinul dulce, sau peliniţa (Artemisia annua), produce acest ingredient.

Conform institutului, compusul activ poate fi obţinut astfel în cel mult 15 minute.

Însă, alţi experţi s-au abţinut de la a sărbători vestea. Conform lui Juergen May din cadrul Institutului pentru boli tropicale Bernhard Nocht din Hamburg, astfel de descoperiri revoluţionare îşi arată efectele ”câţiva ani mai târziu, în retrospectivă”, un eveniment notabil putând fi considerat mai degrabă descoperirea unei noi substanţe sintetice eficientă împotriva malariei.

”Există pericolul ca în viitor artemisinin să nu fie leacul universal”, a spus el referindu-se la unele semne îngrijorătoare din Asia de Sud-Est unde parazitul începe să manifeste rezistenţă la acest compus chimic.

Organizaţia Medici Fără Frontiere (MSF) avertizează că ”este nevoie de dezvoltarea de noi metode pentru lupta contra malariei”, după cum a declarat Marco Alves, un reprezentant din Germania al MSF. Acesta a adăugat că studiile viitoare ar trebui să se concentreze mai mult pe conceperea unor noi medicamente, şi nu pe cele utilizate până acum.

Cele mai citite

Hezbollah: Orice legătură cu Hashem Safieddine s-a pierdut

Contactul cu Hashem Safieddine, potenţial înlocuitor al liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah, a fost "pierdut" de la loviturile israeliene de vineri din apropierea Beirutului, care...

Hezbollah: Orice legătură cu Hashem Safieddine s-a pierdut

Contactul cu Hashem Safieddine, potenţial înlocuitor al liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah, a fost "pierdut" de la loviturile israeliene de vineri din apropierea Beirutului, care...
Ultima oră
Pe aceeași temă