23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSocialFundaţia Inovaţii Sociale Regina Maria dă startul unei provocări sportive caritabile

Fundaţia Inovaţii Sociale Regina Maria dă startul unei provocări sportive caritabile

Fundaţia Inovaţii Sociale Regina Maria dă startul mai multor provocări inedite în online pentru a strânge fonduri pentru educaţia a peste 80 de copii din familii vulnerabile. Provocările au început sâmbătă, 15 mai şi vor putea fi efectuate până la data de 1 iunie de întreaga familie, adulţi şi copii, chiar şi de bunici, toate în scop caritabil.

Prin această provocare, Fundaţia Inovaţii Sociale Regina Maria, care anul acesta împlineşte 10 ani de activitate în slujba celor defavorizaţi, îşi propune să strângă 60.000 EUR pentru susţinerea pentru un an a noului centru educaţional deschis de către fundaţie anul acesta în Corbeanca.

‘Pentru copiii care provin din familii defavorizate, riscul de abandon şcolar a fost mereu crescut. Trăind in condiţii grele, în familii cu mari lipsuri materiale, dezbinate sau cu grad ridicat de violenţă domestică, fără acces la curent electric, calculatoare şi internet, cei mai mulţi dintre aceştia au intrat într-o “vacanţă” care riscă să continue cu un final mai trist chiar deât cel al părinţilor lor. Am descoperit în Corbeanca copii de clasa a III-a care, din păcate, nu ştiu să scrie sau să citească şi mulţi alţii care au nevoie de condiţii decente pentru a putea învăţa, grijă şi dedicare şi, mai ales, o alimentaţie nutritivă atât de necesară unei dezvoltări armonioase!’ !” a declarat Cristiana Mateoiu, Director Executiv al Fundaţiei.

De la an la an, provocările Mica Tzopaială devin din ce în ce mai complexe şi se desfăşoară pe mai multe platforme, din dorinţa de a acoperi cât mai multe activităţi sportive preferate de participanţi.

Alege provocarea care ţi se potriveşte:

– Dansează pe TikTok, Instagram şi Facebook cu iepurasul Tzopăilă (filtru AR) pe melodia ‘Loca’ by Moonlight & Dayana;

– Aleargă sau sari coarda timp de 10 zile prin platforma SmartRaces.ro;

– Fă fitness sau zumba timp de 1 lună pe Yump.ro;

– Sari pe ghete pe 23 mai la Antrenament Kangoo Jumps în aer liber din incinta Clubului Sportiv Olimpic Bucureşti;

– Sau pur şi simplu donează direct pentru copiii din Corbeanca dacă îţi doreşti să faci bine, dar sportul nu ţi se potriveşte.

Dă binele mai departe: filmează-te făcând provocările sportive, postează pe canalele de Social Media şi dă-ne tag. Îndeamnă-ţi prietenii să intre într-una dintre provocările sportive şi să doneze!

Detalii despre întregul eveniment găsiţi pe website-ul fundatiei, pe paginile de Facebook, Instagram şi TikTok dar şi urmărind hashtag-ul #10micatzopaiala, unde se vor regăsi şi video-uri cu provocări realizate de vedete şi persoane publice care vor intra în joc.

Cele mai citite

Anunțul zilei în Bundesliga! Xabi Alonso și-a decis viitorul: „Acesta este locul potrivit pentru mine”

Antrenorul spaniol Xabi Alonso a confirmat vineri, într-o conferință de presă, că va continua pe banca formației germane Bayer Leverkusen şi în sezonul viitor,...

Deca, vizită în Sibiu. Agenda ministrului Educației

Ministrul Educației, Ligia Deca, efectuează astăzi o vizită în județul Sibiu. Vizita include participarea la *Gala performanței învățământului preuniversitar din Sibiu, vizitarea a două școli...

Atenționare Cod galben de vânt puternic în 15 județe din țară

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de vânt puternic valabilă vineri, până la ora 18:00, în 15 judeţe, şi o...
Ultima oră
Pe aceeași temă