6 C
București
marți, 10 decembrie 2024
AcasăSocialFonduri europene pentru combaterea pandemiei COVID-19

Fonduri europene pentru combaterea pandemiei COVID-19

Ministerul Fondurilor Europene are deschise mai multe apeluri de proiecte pentru a finanța sistemul sanitar, precum și unitățile de învățământ.

 Din fondurile POIM sunt finanțate pentru unitățile de învățământ echipamentele de protecție și containerele sanitare mobile în valoare de 50, respectiv 25 milioane euro, pentru a putea susține activități didactice în condiții de siguranță.

 Apelul a fost deschis în data de 25 octombrie și până în data de 2 noiembrie au fost depuse în sistemul electronic MySMIS 125 de proiecte în valoare de aprox. 157 milioane lei. Alte 180 de schițe de proiecte erau în curs de completare.

 

Ce se finanțează în cadrul apelului:

Dotarea unităților de învățământ preuniversitar de stat cu:

-echipamente de protecție / dispozitive medicale, în special, dar fără a fi limitate la: măști de protecție, dezinfectanți, combinezoane, aparatură destinată dezinfecției și sterilizării aerului de tipul nebulizatoarelor;
-containere sanitare mobile destinate asigurării condițiilor igienico-sanitare minime necesare pentru prevenirea și diminuarea răspândirii potențiale a infecției cu virusul SARS-CoV-2.

Dotarea instituțiilor de învățământ superior de stat cu echipamente de protecție / dispozitive medicale, în special, dar fără a fi limitate la:

-măști de protecție, dezinfectanți, combinezoane, aparatură destinată dezinfecției și sterilizării aerului de tipul nebulizatoarelor.

Pentru acțiunile de acest tip, echipamentele de protecție de uz personal sunt eligibile exclusiv în beneficiul studenților care îndeplinesc criteriile pentru a beneficia de burse sociale de stat și burse sociale ocazionale. Menționăm că dotarea cu containere sanitare mobile poate fi propusă doar pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat din regiunile mai puțin dezvoltate, care nu au acces la rețeaua de apă și canalizare.
 

Cine poate contracta finanțări:

a) unitățile de învățământ preuniversitar de stat, cu condiția ca acestea să aibă personalitate juridică pentru încheierea de contracte de achiziție publică în condițiile legii;

b) instituțiile de învățământ superior de stat pentru studenții care îndeplinesc criteriile pentru a beneficia de burse sociale de stat și burse sociale ocazionale;

c) autoritățile publice locale pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat de pe raza unității administrativ teritoriale;

d) parteneriatul dintre autoritățile publice locale și unitățile de învățământ preuniversitar de stat prevăzute la lit. a) și c);

e) parteneriatele dintre inspectoratele școlare și unitățile de învățământ.

 

 În cadrul POC a fost deschis în data de 2 noiembrie apelul de proiecte pentru finanțarea tabletelor și a altor echipamente, dispozitive electronice necesare desfășurării activității didactice în mediu online astfel încât să se asigure în bune condiții desfășurarea activităților didactice în anul școlar 2020-2021. Pentru finanțarea echipamentelor pentru elevi este alocată suma de 100 milioane euro, iar pentru finanțarea celor pentru studenții cu burse sociale – 50 de milioane euro.

 În prima zi de depunere a proiectelor au fost încărcate în MySMIS 141 cereri de finanțare în valoare de aproximativ 416,5 milioane lei, iar alte 331 schițe de proiecte erau în curs de completare.

 În cadrul apelului pot fi decontate tabletele achiziționate de unitățile de învățământ, inspectoratele școlare si autoritățile publice locale începând cu data de 1 august 2020. Proiectele pot fi depuse până la data de 1 februarie 2020.

 

 

Cele mai citite

Creștere semnificativă a radierilor de firme în România: peste 67.000 de cazuri în primele 10 luni din 2024

În perioada ianuarie-octombrie 2024, numărul firmelor radiate la nivel național a ajuns la 67.116, marcând o creștere de 25,47% față de aceeași perioadă din...

Austria nu se va mai opune aderării României și Bulgariei la Schengen

Austria a anunţat luni că renunţă la opoziţia faţă de aderarea deplină a României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen, ultimul obstacol pentru cele...

Peste 700 de blocuri din București, fără apă caldă și căldură din cauza lucrărilor la rețeaua de termoficare

Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) a anunțat că, în această săptămână, vor avea loc lucrări ample de reabilitare a rețelei termice în sectoarele 1,...
Ultima oră
Pe aceeași temă