Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Florin Jianu, președinte CNIPMMR, despre transferul contribuţiilor sociale: „E un haos generalizat”

Aproape două milioane de angajaţi din mediul privat au salariul mai mic, de la începutul anului, în urma schimbărilor vizând trecerea contribuţiilor de asigurări sociale de la angajator la angajat, a declarat marţi Florin Jianu, preşedintele CNIPMMR.

Rl online 0 comentarii

Actualizat: 06.02.2018 - 15:57

”Dacă e să tragem o concluzie, e un haos generalizat. Mediul public nu ştie exact cum stau cu salariile, o să vedeţi iarăşi hotărâri de Guvern, ordonanţe de urgenţă, mediul privat nu ştie cum se aplică în acest moment. Dacă e să ne uităm scriptic, în acest moment, aproape 2 milioane de angajaţi din mediul privat salariul mai mic, fără să luăm în calcul faptul că întreprinzătorii găsesc alte formule de premiere a salariaţilor”, a spus preşedintele CNIPMMR, Florin Jianu, în cadrul unei conferinţe de presă.

Consiliul va prezenta date exacte în câteva săptămâni după ce va realiza un studiu pe marginea acestui subiect, informează news.ro.

Salariile au scăzut în special în domeniul IT, care reprezintă 6% din PIB, spune Jianu.

Mai mult, criza de pe piaţa forţei de muncă nu impunea o astfel de măsură, subliniază oficialul CNIPMMR.

”Ne dorim ce e mai bun pentru angajaţii noştri. Sunt domenii, de exemplu în construcţii, care nu găsesc angajaţi. Şi nu aveau nevoie în niciun fel de aceste schimbări”, a adăugat Jianu, care se întreabă cui anume au făcut bine aceste schimbări.

Comentarii

loading...