14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSocialFirea: PMB acordă o importanţă deosebită domeniului sănătăţii

Firea: PMB acordă o importanţă deosebită domeniului sănătăţii

“Ca primar general, ca femeie şi ca mamă consider că trebuie să facem absolut tot ce ne stă în putinţă pentru sănătatea copiilor noştri şi de aceea, încă de la preluarea mandatului meu, am acordat o importanţă deosebită acestui domeniu. Am realizat investiţii importante în unităţile medicale aflate în subordinea Municipalităţii şi am finalizat primul spital de pediatrie construit în Bucureşti în ultimii 30 de ani, Spitalul Clinic de Copii Dr. Victor Gomoiu. În doar o lună şi jumătate de când funcţionează noul spital au fost consultaţi peste 3.000 de copii. Alte investiţii semnificative au fost realizate în cabinetele medicale din şcoli. Primăria Capitalei, prin ASSMB, are în subordine 442 de cabinete medicale şi 127 de cabinete de stomatologie, acestea fiind dotate în prezent la cele mai înalte standarde cu 50 de unituri dentare complete şi 84 de sterilizatoare, în valoare de 2,9 milioane de lei. De asemenea, şi cabinetele de medicină generală din reţeaua şcolară şi universitară au beneficiat de mobilier nou şi de medicamentele necesare funcţionării, în valoare de peste 1 milion de lei”, a declarat Gabriela Firea.

Potrivit sursei citate, primarul general a evidenţiat importanta prevenţiei.

“Am derulat, prin ASSMB, mai multe proiecte educative în grădiniţe şi şcoli, unul din cele mai importante fiind Campania de Sănătate Orală, care promovează regulile corecte de îngrijire în igiena orală, pentru copiii din şcolile şi grădiniţele din Bucureşti. Peste 100.000 de copii au participat la aceasta campanie. Un alt eveniment de succes, la care au participat peste 230.000 de copii, l-a constituit campania de informare în cadrul căreia s-a evidenţiat importanta igienei mâinilor, şi în cadrul căreia elevii din Bucureşti au învăţat de la medicii şi asistenţii medicali cum să se spele bine pe mâini şi cum să evite astfel bolile grave”, a spus Firea.

De asemenea, edilul şef a amintit de campania “Sănătos de mic”, derulată în grădiniţe de Primăria Capitalei, prin ASSMB, în parteneriat cu Asociaţia SAMAS şi în cadrul căreia copiii, părinţii şi educatorii au participat la un program de educaţie nutriţională, care promovează hrana sănătoasă.

Primăria Municipiului Bucureşti va continua investiţiile în sănătate, dar şi campaniile de informare şi prevenţie în unităţile de învăţământ şi pe parcursul acestui an, se mai arată în comunicat.

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Mesajul premierului Marcel Ciolacu, la 20 de ani de la aderarea României la NATO

În cei 20 de ani de apartenenţă la NATO, România a devenit un pilon important şi şi-a consolidat poziţia în interiorul alianţei, respectându-şi angajamentele...

Deca recunoaște că supune elevii la șocuri?

Reziliență -capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc (economic, emoțional etc.) Folosit in discipline precum psihologie, ecologie, inginerie, înseamnă capacitatea de...
Ultima oră
Pe aceeași temă