13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSocialUPDATE Explozie la RADET, soldată cu doi morți. Al doilea angajat a...

UPDATE Explozie la RADET, soldată cu doi morți. Al doilea angajat a decedat după operație

Potrivit RADET, accidentul de munca a avut loc luni, in jurul orei 17:00, în zona B-dului Iuliu Maniu, nr.1 (Complex Leu) din sectorul 6 al Capitalei.

În timpul unei lucrări la rețeaua primară, o țeavă de apă caldă s-a spart într-un cămin de repartiție unde se aflau două persoane, lucrători ai RADET.

Aceștia au suferit arsuri pe aproximativ 80 la sută din suprafaţa corpului. Ulterior, unul dintre lucrători a decedat. Supraviețuitorul a fost transportat la spital, informează Hotnews.

UPDATE – ora 13.30: Angajatul RADET, care a suferit arsuri în urma unor lucrări la o conductă de termoficare, a decedat, marţi, după ce a fost supus unei intervenţii chirurgicale, acesta având arsuri pe 97% din suprafaţa corpului, reiese dintr-un comunicat de presă trasmis de Spitalul Militar din Bucureşti, potrivit Mediafax

Potrivit Spitalului Militar, muncitorul RADET a decedat, marţi, în jurul orei 12.30, după o intervenţie chirurgicală de urgenţă pentru toaleta primară a leziunilor de arsură şi a plăgilor, pacientul având 97% din suprafaţa corpului şi suspiciuni de arsuri de căi aeriene superioare.

“Ulterior intervenţiei, pacientul a fost spitalizat în Secţia de ATI, unde a fost supus unei terapii complexe de reechilibrare volemică, monitorizare activă a şocului post-combustional, tratament post-operator de susţinere a funcţiilor vitale, antibioterapie cu spectru larg, reechilibrare hidroelectrolitică, analgezie multimodală, profilaxie anticoagulantă şi a ulcerului de stres”, reiese dintr-un comunicat de presă transmis de către unitatea spitalicească.

Pacientul a fost transferat, luni seară, de la Spitalul Universitar, la Spitalul Militar, unde a fost evaluat de către o echipă multidisciplinară constituită din specialişti în medicină de urgenţă, chirurgie plastică, microchirurgie reconstructivă şi arsuri, ATI, oftalmologie, ORL şi pneumo-ftiziologie.

Cele mai citite

Anunț de ultimă oră al Federaţiei Germane de Fotbal! Ce se întâmplă cu selecționerul Julian Nagelsmann

Federaţia Germană de Fotbal (DFB) a anunțat că i-a prelungit contractul selecționerului Julian Nagelsmann până în anul 2026. „Este o decizie care vine din suflet....

Litoralul românesc are o nouă stațiune: Mamaia Nord

Plajele naturale largi, cu nisip fin, spațiile de cazare noi sau proaspăt renovate, evenimentele pregătite special pentru sezonul 2024 și o gamă extrem de...

Dan Podaru candidează din partea PER la funcția de primar al sectorului 1

Fostul consilier local Dan Podaru va fi candidatul Partidului Ecologist Român pentru funcția de primar al sectorului 1, după ce formațiunea sa politică, Alianța...
Ultima oră
Pe aceeași temă