18.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSocialEvenimentUn bloc de zece etaje, distrus în incendiu. Peste o sută de...

Un bloc de zece etaje, distrus în incendiu. Peste o sută de persoane au fost evacuate

Un bloc de zece etaje a fost aproape complet distrus într-un incendiu, în seara zilei de 14 mai 2022.

Blocul se afla în Sectorul 5 al Bucureștiului, în zona Străzii Baciului. Pentru neutralizarea focului au acționat 14 autospeciale cu apă și spumă, iar pentru intervenție medicală au venit echipaje de la Ambulanță și SMURD. 123 de persoane au fost evacuate. Dintre acestea, 11 au fost scoase din bloc de pompieri, iar restul au ieșit singure. Două persoane au fost transportate la spital, întrucât suferiseră intoxicații cu fum.

“Pentru stingerea incendiului s-a acţionat din exterior utilizând autoscara. De asemenea, au fost constituite echipe de căutare – salvare a posibilelor persoane surprinse de incendiu”, a transmis ISU București Ilfov.

Bloc de zece etaje, în flăcări, de la etajul al doilea până la acoperiș

“Urmare a incendiului produs ieri, la un imobil de 10 etaje situat pe Strada Baciului, Sector 5, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Investigaţii Criminale din Poliţia Sectorului 5, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, efectuează cercetări în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs evenimentul”, a anunțat, duminică, Poliția Capitalei.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Transformă spațiul din garaj într-un loc accesibil – iată ce ușă de garaj de la Alexiana să alegi

Ușilor de garaj ar trebui să li se acorde mult mai multă atenție. Acestea au capacitatea de a menține un nivel de siguranță înalt...

3 criterii esențiale pentru alegerea unui scaun de masă pentru bebeluși

Alegerea unui scaun de masă pentru bebeluși este o decizie importantă pentru orice părinte, influențând direct siguranța, confortul și buna dezvoltare a copilului în...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă