21.3 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăSocialEurovision 2018: Trupa The Humans va susţine un recital în Israel

Eurovision 2018: Trupa The Humans va susţine un recital în Israel

Reprezentanţii României la Eurovision Song Contest 2018 vor pleca spre Tel Aviv pentru a promova piesa “Goodbye”, în cadrul evenimentului “Israel Calling 2018”.

Cea de-a treia ediţie a show-ului din Israel, dedicat Eurovision Song Contest, se va desfăşura pe durata a patru zile, în două oraşe diferite.

Potrivit sursei citate, evenimentul, iniţiat de cunoscutul producător de televiziune Tali Eshkoli, va beneficia de o expunere uriaşă: toate momentele importante vor fi transmise în timp real, pe Twitter, Instagram şi Facebook şi nu vor lipsi conferinţele de presă, cu mass-media locală şi străină.

“Suntem fericiţi pentru că am fost invitaţi la concertul de promovare din Israel. Ne dorim ca piesa noastră, ‘Goodbye’, să se facă din ce în ce mai remarcată şi mesajul nostru să ajungă departe, la cât mai mulţi oameni. Vrem să cucerim fanii Eurovision şi să primim voturi din partea lor în finala de la Lisabona”, au spus The Humans, despre plecarea spre Tel Aviv, conform comunicatului citat.

Cei de la The Humans îşi exprimă speranţa că se vor întâlni şi cu românii plecaţi în Israel, deoarece susţinerea lor este “deosebit de importantă”.

“Vom cânta cu tot sufletul, astfel încât să avem o prestaţie memorabilă. Ne încearcă un sentiment de mândrie şi, în acelaşi timp, de responsabilitate pentru că reprezentăm România şi avem emoţii, dar sunt unele constructive care ne vor ajuta să transmitem mesajul şi emoţia noastră. #IsraelSayHelloToGoodbye”, au adăugat reprezentanţii României la Eurovision 2018.

În avanpremiera show-ului, artiştii au fost invitaţi să cunoască oraşele Tel Aviv, Ierusalim şi Portul Herzliya, se menţionează în comunicatul TVR.

“Un moment inedit va avea loc în ziua spectacolului, când participanţii vor planta copaci în ‘Pădurea Eurovision’. Punctul culminant va avea loc în seara zilei de 10 aprilie, la Tel Aviv, unde, pe scena montată în Piaţa Rabin, se va desfăşura un concert live. Pe lângă concertele susţinute, artiştii vor avea întâlniri cu presa, dar şi cu numeroşii fani Eurovision care vor veni la eveniment”, se arată în comunicatul citat.

Sub sloganul “All aboard”, Eurovision Song Contest 2018 va aduce, pe scena din Lisabona, reprezentanţii celor 43 de ţări înscrise în competiţie: Albania, Armenia, Australia, Austria, Azerbaidjan, Belarus, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Georgia, Grecia, Ungaria, Islanda, Irlanda, Israel, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Moldova, Muntenegru, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Rusia, San Marino, Serbia, Slovenia, Spania, Suedia, Elveţia, Ucraina, Marea Britanie.

Concursul va avea loc la Lisabona, cu semifinalele pe 8 şi 10 mai şi finala pe 12 mai.

Eurovision este o competiţie muzicală internaţională, organizată de European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. Prima ediţie a avut loc în 1956, la Lugano, în Elveţia. Televiziunea Română, membră a EBU, este organizatoarea Selecţiei Naţionale şi participă la competiţia europeană din anul 1993.

Cele mai citite

Trafic de droguri la Craiova. Două persoane au fost reținute

La data de 15 aprilie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova au luat o...

Sorana Cîrstea, eliminată în primul tur la Stuttgart

Sorana Cîrstea părăsește turneul WTA 500 de la Stuttgart din prima rundă, după ce a fost învinsă, astăzi, în două seturi, de chinezoaica Qinwen...

Alin Burcea (ANAT): Ne vom zbate pentru înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Turism, în subordinea premierului

Alin Burcea a spus că va solicita înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Turism, organism care să se afle direct în subordinea premierului. "Ceea ce ne propunem...
Ultima oră
Pe aceeași temă