Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Erori în calcularea banilor ce trebuie înapoiaţi cadrelor didactice

Au fost depistate mai multe cazuri în care sumele de bani ce trebuiau înapoiate angajaţilor din învăţământ, după tăierile salariale, impuse de Guvernul Emil Boc, au fost calculate greşit. Acum, salariaţii din Educaţie au primit câţiva lei, reprezentând o parte din dobândă.

Share

Laurențiu Mușoiu 0 comentarii

Actualizat: 17.12.2018 - 14:23

Luna aceasta, angajaţii din învăţământul preuniversitar, membrii de sindicat, au primit 5% din dobânzile aferente banilor reţinuţi ilegal, după cum au stabilit instanţele de judecată, de guvernarea Emil Boc, în 2010 (tăierile salariale de 25%). Sumele încasate de unii angajaţi pot părea însă ridicole. Există cazuri în care un angajat a primit suma de 10 lei, din care îi este oprit şi impozitul către stat. Cei mai nemulţumiţi de această situaţie sunt contabilii din şcoli, care trebuie să calculeze aceste sume foarte mici ce le revin angajaţilor.

Conform calendarului iniţial, şi ultima tranşă a banilor opriţi ilegal din salarii trebuia virată angajaţilor din învăţământ de către Guvern, până la finele acestui an. Sumele nu au fost însă prinse în buget şi s-a ajuns la compromisul ca acestea să fie acordate până la data de 31 ianuarie 2019. Aceasta este situaţia membrilor de sindicat din învăţământ, celelalte cadre didactice mai având de aşteptat până când vor recupera toţi banii.

Au existat însă şi situaţii în care şcolile sau inspectoratele şcolare nu au calculat corect sumele ce trebuiau restituite fiecărui angajat. De aceea, sindicatele din învăţământ au solicitat Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN) recalcularea sumelor. „Sunt numeroase astfel de cazuri (n.r. – în care sumele de bani ce trebuiau acordate cadrelor didactice nu au fost calculate corect). Au existat şi situaţii în care unii angajaţi au refuzat să calculeze sumele de bani ce trebuiau acordate profesorilor. De aceea am cerut Ministerului Educaţiei o verificare. În luna ianuarie trebuie viraţi ultimii bani opriţi de Guvernul Boc“, ne-a declarat preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret“, Marius Nistor.

Şi în învăţământul superior este posibil să existe probleme în calcularea sumelor ce trebuie acordate angajaţilor. „Poate fi explicabil de ce au fost primite sume aşa mici, deoarece dobânzile nu pot fi aşa mari. În învăţământul superior trebuie acordaţi banii în ianuarie. Atunci vom vedea situaţia. Am cerut însă ca universităţile să recalculeze sumele care trebuie acordate“, ne-a declarat preşedintele Federaţiei Naţionale Sindicale „Alma Mater“, Anton Hadăr.

Ministerul Educaţiei spune că inspectoratele şcolare şi universităţile, după caz, trebuie să recalculeze banii care trebuie acordaţi angajaţilor şi să transmită situaţia. 

Comentarii

loading...