8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSocialElevii din București ar putea beneficia de gratuitate la transportul în comun

Elevii din București ar putea beneficia de gratuitate la transportul în comun

“Se acordă gratuitate la transportul public local de călători pentru toţi elevii din învăţământul preuniversitar obligatoriu acreditat/autorizat care frecventează cursurile unei instituţii de învăţământ din municipiul Bucureşti, pe mijloacele de transport public de călători ale operatorilor de transport ce prestează servicii de transport pe raza teritorială a municipiului Bucureşti”, prevede proiectul.

Cheltuiala este eligibilă la calculul compensaţiei acordate de Primăria Bucureşti, aferentă serviciului public de transport, conform Contractului de Delegare a Gestiunii Serviciului de Transport Public de Călători în regiunea Bucureşti-Ilfov, încheiat de Asociaţia de Dezvoltare intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti-Ilfov cu Societatea de Transport Bucureşti STB SA.

Hotărârea ar urma să intre în vigoare în termen de 60 de zile de la aprobare.

În expunerea de motive, semnată de primarul general, Gabriela Firea, sunt citate prevederile art. 84 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, conform căreia elevii din învăţământul preuniversitar acreditat/autorizat beneficiază de tarif redus cu minimum 50% pentru transportul în comun, de suprafaţă, naval şi subteran, precum şi pentru transportul intern auto, feroviar şi naval, pe tot parcursul anului calendaristic.

“Primăria Municipiului Bucureşti desfăşoară o activitate susţinută pentru a sprijini prin toate formele legale îmbunătăţirea condiţiilor în care se desfăşoară activitatea de învăţământ în municipiul Bucureşti, inclusiv atragerea călătorilor tineri către transportul de suprafaţă şi încurajarea utilizării transportului în comun în detrimentul vehiculului personal. Elevii din învăţământul preuniversitar obligatoriu trebuie să beneficieze de accesul liber la unităţile şcolare în care activează pe teritoriul municipiului Bucureşti. PMB şi operatorul propriu de transport au înregistrat de-a lungul anilor solicitări din partea cetăţenilor bucureşteni cu privire la acordarea transportului gratuit pentru elevii cu vârsta de până la 18 ani”, prevede raportul de specialitate.

Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Piedone, la depunerea candidaturii pentru Primăria Capitalei: „Voi câștiga alegerile cu 42%”

Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, și-a depus astăzi candidatura pentru Primăria Municipiului Bucureşti și a declarat că va câștiga alegerile cu 42%.„Se pare...

Klaus Iohannis a semnat mai multe decrete. Un procuror a fost eliberat din funcție

Klaus Iohannis, președintele României, a semnat mai multe decrete. Iohannis a eliberat din funcție și un procuror. Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă