10.6 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăSocialElev din Constanţa, medaliat cu aur la una dintre cele mai dificile...

Elev din Constanţa, medaliat cu aur la una dintre cele mai dificile competiţii de fizică din lume

Răzvan Ursu, elev în clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”, a făcut parte din lotul României care a participat, între 5 şi 13 mai, la cea de-a 18-a Olimpiadă Asiatică de Fizică, ce s-a desfăşurat la Universitatea de Ştiinţe din Hanoi, în Vietnam, sub deviza ”Path to Glory”.

„A fost greu pentru că au fost concurenţi redutabili. Subiectele au fost grele. Nu de puţine ori se spune că subiectele de la olimpiada de fizică a ţărilor asiatice sunt mai grele decât cele de la internaţională. Dar acest lucru ne-a motivat şi pe mine şi pe colegii mei să dăm tot ce am avut mai bun”, a declarat Răzvan Ursu, elevul de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”, din Constanţa, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă.

În viitor, Răzvan spune că îşi propune să studieze în Germania, iar apoi să se îndrepte „spre zona de aerospaţială”.

„Mai departe îmi propun să studiez în Germania pentru licenţă. Vreau să urmez Facultatea de inginerie electrică şi tehnologia informaţiei, urmând ca după aceea la master şi la doctorat, să mă axez mai mult spre zona de aerospaţială”, a mai spus Răzvan.

Profesorul care l-a îndrumat pe toată perioada gimnaziului şi a liceului, Ion Băraru, a povestit despre cum l-a cunoscut pe Răzvan şi cât de mult a muncit acesta, participând la concursuri de robotică şi la întreceri organizate de NASA.

„Rezultatele lui la fizică sunt excepţionale, a câştigat în fiecare an premii şi menţiuni, la concursul de la NASA în fiecare an premii şi menţiuni, la concursul de robotică, de rovere, la cel de sateliţi. Este o personalitate extrem de complexă şi are o deschidere culturală deosebită. (…) L-am cunoscut pe Răzvan când era în clasa a cincea şi ne-am lipit unul de altul şi am început o colaborare fructuoasă astfel încât, încă din clasa a cincea, am mers împreună la NASA, la un concurs la care a câştigat primul premiu. Iar după aia a câştigat foarte multe. (…)În clasa a opta deja terminasem materia de liceu cu excepţia celei de clasa a XII-a”, a povestit mentorul elevului.

 
La întrecere din Vietnam, România a obţinut patru medalii de aur, una de argint, una de bronz şi două menţiuni de onoare.

La întrecere s-au înscris 185 de elevi din ţări asiatice şi invitaţi din Australia şi România, cele două probe extrem de dificile, teoretică şi experimentală constituind adevărate provocări pentru participanţi.

Cele mai citite

Ana Blandiana a lucrat pe șantier, ca ucenic de zidar

Cunoscuta poetă Ana Blandiana a rememorat câteva momente complicate din biografia ei, mărturisind și că, într-o anumită perioadă, a lucrat pe șantier, ca ucenic...

Taiwanul mulțumește Statelor Unite pentru ajutorul militar de 2 miliarde USD

Guvernul din Taiwan a mulțumit Statelor Unite pentru ajutorul militar de circa 2 miliarde de dolari care a fost aprobat de Congres. Pachetul de ajutor...

Robe, toci și eșarfe – accesoriile perfecte pentru a-ți completa ținuta de absolvire

Fie că ești în clasa a XII-a sau în ultimul an de facultate, absolvirea este un moment special. Este un moment unic care marchează...
Ultima oră
Pe aceeași temă