10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSocialEducațieSindicaliștii din învățământ, scrisoare către Iohannis

Sindicaliștii din învățământ, scrisoare către Iohannis

Sindicaliștii din învățământ i-au adresat o scrisoare președintelui Klaus Iohannis, în care îi solicită șefului statului să cheme la consultări partidele politice, pentru a pune capăt cofflictului din Educație.

După ce au plecat fără un răspuns concret de la discuțiile purtate cu reprezentanții Guvernului, în prima parte a acestei săptămâni, reprezentanții angajaților din învățământ au decis să solicite și sprijinul șefului statului.

Scrisoarea este semnată de președinții celor trei federații sindicale reprezentative din învățământ: FSLI, FSE “Spiru Haret” și FNS “Alma Mater”.

După discuțiile cu premierul Florin Cîțu și cu ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, liderul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Simion Hăncescu atrăgea atenția, într-o declarație pentru cotidianul național “România liberă”, că, în situația în care, în termen de o săptămână, partidele din coaliția de guvernare nu-și vor asuma pactul pentru Educație, angajații din sistem vor declanșa greva generală.

Apelul sindicaliștilor din învățământ către senatori

Sindicaliștii din teritoriu s-au adresat și ei, senatorilor.

“Având în vedere că în perioada imediat următoare Plenul Senatului va vota, în calitate de primă cameră, Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, vă solicităm să votați amendamentele propuse de cele trei federații reprezentative din învățământ (…), care înseamnă acordarea salariilor de bază prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017, precum și a altor drepturi care izvorăsc din acest act normativ. Menționăm că toate aceste amendamente au fost deja însușite în unanimitate de membrii Comisiei pentru învățământ, tineret și sport a Senatului”, se arată într-o adresă către senatori a Sindicatului Liber Dâmbovița, obținută de cotidianul național “România liberă”.

Reprezentanții angajaților din învățământ mai precizează în aceeași adresă: “Orice amânare a acordării acestor drepturi poate genera o escaladare a conflictului actual din sistemul de învățământ, iar votul favorabil al Domniei voastre va conduce la detensionarea stării actuale de nemulțumire din rândul salariaților din învățământ”.

Principala revendicare a angajaților din sistemul educațional este acordarea majorării salariale amânate de guvernanți în ultimii doi ani.

Din 2020 și până în prezent, conform Legii salarizării unitare nr. 153, angajații din învățământ ar fi trebuit să beneficieze, cumulat, de o creștere salarială de 16%.

Abia la începutul anului în curs, Guvernul a aprobat acordarea unei majorări de doar 4%.

Urmărește România Liberă pe  Facebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă