16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSocialEducațieLecția din pandemie, în Liceul Lazăr

Lecția din pandemie, în Liceul Lazăr

Proiectul pilot anunțat de Florin Cîțu și Sorin Cîmpeanu la Liceul Lazăr se traduce prin ore cu prezență fizică doar la materiile de Bacalaureat, pentru elevii de clasa a XII-a, o măsură implementată încă de anul trecut, în contextul pandemiei.

Programul – pilot al proiectului “România educată”, despre care se discuta anul precedent și care ar fi urmat să fie implementat în mai multe școli în 2021 a ajuns să aibă o cu totul altă formă.

Proiectul – pilot “România educată”, care ar trebui să stea la baza unei noi legi a educației, prevedea curriculă personalizată și urma să fie implementat, în ciclul liceal, începând cu clasa a IX-a.

Proiectul-pilot al “România educată”, implementat în acest an școlar la Colegiul Național “Gheorghe Lazăr” din Capitală, după cum au anunțat, în data de 13.09.2021, premierul Florin Cîțu și ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, se aplică doar la clasa a XII-a.

Concret, singura măsură luată prin proiectul- pilot la Colegiul Național “Gheorghe Lazăr” este ca elevii de clasa a XII-a să participe la ore de predare în format clasic, cu prezență fizică, doar pentru materiile incluse în examenul național de Bacalaureat.

Restul materiilor vor fi parcurse prin cursuri exclusiv online, începând cu luna martie.

Este o măsură ce a fost luată în mai multe școli și anul trecut, în contextul pandemiei COVID-19.

Pentru organizarea acestor cursuri online vor fi utilizate echipamentele achiziționate tot anul precedent, în contextul supendării cursurilor cu prezență fizică.

Dezbaterea noii legi se amână

Cu câteva luni în urmă, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, spunea, la discuțiile cu parteneri de dialog social, că în luna octombrie va fi publicată varianta unei noi legi a educației, ce va fi supusă dezbaterii publice.

Acum șeful Învățământului a precizat, pentru cotidianul național “România liberă”, că va fi publicată o nouă lege a Educației care va intra în dezbatere publică, dar acest lucru nu se va întâmpla în luna octombrie.

Pe data de 13 septembrie a.c., Sorin Cîmpeanu declara, la festivitățile pilejuite de prima zi de școală, că la Colegiul Naţional “Gheorghe Lazăr” se va aplica un sistem-pilot începând cu anul şcolar 2021-2022, pentru clasa a XII-a, cu predare alternativă cu prezenţă fizică şi online şi în care se vor utiliza modele noi de evaluare.

“Peste acest lucru se suprapune emoţia generată de curajul de a iniţia un proiect-pilot şi vă spun că este cel mai îndrăzneţ, cel mai curajos din cele şase proiecte-pilot aprobate, singurul din Bucureşti, dar cel mai îndrăzneţ, proiect prin care voi, cei care începeţi acum clasa a XII-a, veţi face lucrurile altfel. Va fi o modalitate de învăţare mai adecvată, mai bine adaptată aşteptărilor şi nevoilor voastre în vederea finalizării ciclului liceal, în vederea pregătirii admiterii pentru facultate. Sunt convins că rezultatele bune pe care le veţi avea vor putea fi extinse la nivelul altor şcoli. Sunt convins, de asemenea, că veţi face tot posibilul ca şcoala, şi acum sunteţi încă şi mai interesaţi decât eraţi înainte, să se poată derula cu prezenţă fizică”, a declarat Sorin Cîmpeanu, în prima zi de școală.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

Cine nu este eligibil pentru Start-up Nation

Ediția din anul 2024 a programului Start-up Nation aduce modificări semnificative față de edițiile anterioare, inclusiv în ceea ce privește potențialii beneficiari, anunță o...
Ultima oră
Pe aceeași temă