-1.6 C
București
sâmbătă, 17 ianuarie 2026
AcasăSocialEducațieÎncepe a doua etapă pentru înscrierea la liceu

Începe a doua etapă pentru înscrierea la liceu

Calendarul de admitere la liceu continuă cu o nouă etapă de înscriere, care se va desfăşura în perioada următoare, potrivit Antena 3.

Astfel, pe 5 august se fac înscrieri pentru probele de aptitudini sau probele de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă/maternă desfăşurate în a doua etapă de admitere în învăţământul liceal, iar pe 6 – 7 august se vor desfăşura probele. Pe 8 – 9 august vor fi afişate rezultatele şi soluţionate eventualele contestaţii.

Între 12 și 14 august va avea loc înscrierea, iar pe 19 și 20 august repartizarea candidaților

Între 12 şi 14 august are loc înscrierea candidaţilor la a doua etapă de admitere la liceu, iar pe 19 – 20 august va avea loc repartizarea candidaţilor la nivel de comisie judeţeană de admitere/a municipiului Bucureşti.

„Continuă procesul de înscriere la liceu. În situaţia în care copilul dumneavoastră nu este încă înscris în clasa a IX-a, calendarul de admitere conţine o nouă etapă de înscrieri, ce se va desfăşura în perioada următoare. Pot participa la această etapă de admitere copiii care au fost repartizaţi computerizat în prima etapă, dar nu s-au înscris la şcoala unde au intrat, cei care au participat la repartizare, dar nu au fost repartizaţi, precum şi cei care nu au susţinut Evaluarea Naţională şi, deci, nu au participat la repartizarea computerizată. Practic, orice copil care nu este încă înscris în clasa a IX-a poate participa, în zilele următoare, la a doua etapă de admitere”, a scris sâmbătă ministrul Educaţiei, Ligia Deca, pe pagina sa de Facebook.

Start pentru admiterea la liceu. Ghidul complet și etapele de urmat

Ministerul Educației anunță că, miercuri, începe admiterea la liceu, prima etapă fiind repartizarea computerizată a elevilor programată pentru 24 iulie. Părinții și elevii sunt sfătuiți să întocmească o listă a specializărilor dorite, în ordinea preferințelor, verificând cu atenție codurile aferente.
În ceea ce privește admiterea la liceu din acest an, se recomandă completarea unui număr suficient de opțiuni pentru a evita nerepartizarea.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Recep Tayip Erdogan a fost invitat de Donald Trump să intre în Consiliul de Pace pentru Gaza

Președintele american Donald Trump l-a ''invitat'' pe omologul său turc Recep Tayyip Erdogan să facă parte din Consiliul de Pace pentru Gaza, a anunțat...

Recep Tayip Erdogan a fost invitat de Donald Trump să intre în Consiliul de Pace pentru Gaza

Președintele american Donald Trump l-a ''invitat'' pe omologul său turc Recep Tayyip Erdogan să facă parte din Consiliul de Pace pentru Gaza, a anunțat...
Ultima oră
Pe aceeași temă