11.7 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSocialEducațieDeca: Prin actul normativ adoptat de Guvern reuşim să acoperim solicitările publice...

Deca: Prin actul normativ adoptat de Guvern reuşim să acoperim solicitările publice ale cadrelor didactice

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, afirmă că prin ordonanţa de urgenţă adoptată joi se acoperă solicitările publice ale cadrelor didactice, creşterile salariale reprezentând măsura cu efect imediat.

“Ne dorim ca, după aceste zile libere, să putem reveni cu toţii la şcoală reluând procesul educaţional. Cu toţii am fost martori, în ultimele două săptămâni, a unor mişcări de protest în rândul cadrelor didactice şi a personalului din învăţământ care au adus în prim plan nevoia de sprijin pentru educaţie. Am auzit vocea tuturor şi demersurile realizate de către coaliţie şi puse în fapt de către Guvernul României sunt un semn. În acest sens, am comunicat zilnic, uneori de mai multe ori pe zi, în diferite formate la nivel guvernamental, dar şi la nivelul Ministerului Educaţiei cu reprezentanţii cadrelor didactice şi am căutat soluţii. Sigur că mai avem multe de făcut pentru a ajunge să avem acel sistem, însă, practic, prin actul normativ adoptat astăzi reuşim să acoperim solicitările publice ale cadrelor didactice. Creşterile salariale reprezintă măsura cu efect imediat, acel 1000 lei brut adăugat în baza salarială pentru cadrele didactice şi didactice auxiliare şi cei 400 lei brut pentru personalul nedidactic”, a afirmat Deca.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
În presă din 2004. Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă