5.6 C
București
vineri, 29 noiembrie 2024
AcasăSocialEducație17 note schimbate radical la Evaluarea Națională

17 note schimbate radical la Evaluarea Națională

Procentul mediilor de peste 5 de la Evaluarea Națională (EN) a crescut mai puțin după contestații, în acest an, dar tot au existat 17 note modificate cu peste două puncte.

Potrivit datelor prezentate de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, au existat mai multe situaţii în care notele au fost schimbate cu mai mult de două puncte în urma soluționării contestaţiilor de la examenul susținut de absolvenții clasei a VIII-a.

„Am avut și situații în care notele au fost modificate cu mai mult de două puncte. Ne vom apleca cu maximă atenţie şi asupra acestor 17 situaţii în care la contestaţii notele au fost schimbate cu mai mult de două puncte. Este vorba despre 16 note schimbate cu mai mult de două puncte la Limba română şi o singură notă schimbată cu mai mult de două puncte la matematică”, a  declarat Sorin Cîmpeanu, în cadrul unei conferințe de presă susținute la sediul Ministerului Educației.

Conform legislației în vigoare, pentru situațiile în care notele sunt modificate cu mai mult de două puncte trebuie demarate anchete.

Procentul mediilor de minimum 5 a crescut

Ponderea elevilor cu medii mai mari sau egale cu 5 este 82,4% după rezolvarea contestaţiilor, în creştere cu 0,1 procente faţă de evaluarea iniţială, conform datelor prezentate de ministrul Educației.

„Au fost înregistrate 21.854 de contestaţii. Mai multe decât anul trecut. Practic, 7,12% din numărul total de lucrări au făcut obiectul unor contestaţii. Dintre acestea 13.324 au fost înregistrate la limba şi literatura română. Au fost 8.265 la matematică şi 265 la Limba maternă. În urma evaluării lucrărilor contestate ponderea elevilor cu medii mai mari sau egale cu 5 este 82,4% în creştere cu 0,1 procente faţă de evaluarea iniţială. La finalul acestei etape 122.301 elevi au medii mai mari de cinci. (…) Aproape 28.000 de elevi au luat note peste 5 la Evaluarea Naţională mai mult decât ceri care au luat anul trecut”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Acesta a mai afirmat că a crescut şi numărul elevilor cu media generală zece cu încă 16 medii.

„Avem încă 16 medii de zece, ajungând-se astăzi la 237”, a mai arătat ministrul Educaţiei.

Potrivit lui Sorin Cîmpeanu, 74% din notele contestate s-au finalizat cu diferenţe mai mici de 0,5 puncte.

„Este vorba de 16.262 de note care au fost schimbate cu mai puţin de 50 de sutimi. (… ) Pentru diferenţe între 0,5 puncte şi un punct am avut 3.218 note schimbate – 15%. Au fost 166 de note schimbate cu diferenţe între unu şi două puncte”, a mai declarat șeful Educației.

Atât elevii care nu au obținut medii de minimum 5 la Evaluarea Nțională cât și, ulterior, cei care nu au participat la acest examen, vor fi înscriși pe locurile rămase neocupate în licee și școli profesionale, în România învățământul fiind obligatoriu până în clasa a X-a.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Pariuri și pronosticuri pentru alegerile parlamentare 2024: Cine domină scena politică?

Cu doar câteva zile înainte de alegerile parlamentare programate pe 1 decembrie, Ziua Națională a României, casele de pariuri au dezvăluit cotele pentru principalele...

Cristian Tudor Popescu: „Nu votezi? Îți trădezi țara!”

Într-un mesaj încărcat de emoție jurnalistul Cristian Tudor Popescu a transmis un apel către cetățeni, subliniind importanța crucială a prezenței la urne duminică. "Nu...

Radu Drăgușin, sub lupa criticilor după remiza cu Roma în Europa League

Fundașul român Radu Drăgușin a fost criticat pentru o greșeală decisivă în partida dintre Tottenham și AS Roma, încheiată la egalitate, scor 2-2, în...
Ultima oră
Pe aceeași temă