5.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSocialDupă doi ani de restricții s-a organizat Pelerinajul de Florii în București

După doi ani de restricții s-a organizat Pelerinajul de Florii în București

Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor organizează sâmbătă tradiționalul Pelerinaj de Florii pe străzile din București. În ultimii doi ani, evenimentul nu a avut loc din cauza pandemiei.

Pelerinajul a început la Mănăstirea Radu Vodă şi se desfăşoară pe traseul bulevardul Mărăşeşti, bulevardul Dimitrie Cantemir, strada Bibescu Vodă, strada Şerban Vodă, strada Principatele Unite, strada Ienăchiţă Văcărescu, strada Sfânta Ecaterina, strada Bibescu Vodă, Colina Bucuriei şi Catedrala Patriarhală.

La Mănăstirea Radu Vodă credincioșii au primit ramuri de salcie, iar la Catedrala mitropolitană Sfântul Spiridon – Nou, procesiunea a fost întâmpinată de preoții și credincioși. De asemenea, la biserica Sfânta Ecaterina, procesiunea a fost întâmpinată de preoții profesori și de studenții de la Facultatea de Teologie Justinian Patriarhul din București, conform jurnalul.ro.

Tradiționalul pelerinaj de Florii s-a reluat la București, după doi ani de restricții, pelerinii urmând a fi întâmpinați de Preafericitul Părinte Daniel

La final, la Catedrala Patriarhală, pelerinii vor fi întâmpinați de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care va sfinți icoana praznicului „Intrării Domnului în Ierusalim”, va rosti rugăciunea de binecuvântare și va adresa un cuvânt de învățătură.

Evenimente asemănătoare au loc sâmbătă și în alte orașe ale țării.

În Bucureşti, dar şi în alte oraşe din ţară, în sâmbăta lui Lazăr, ajunul marii sărbători dedicate “Intrării Domnului în Ierusalim”, credincioșii participă la „Pelerinajul de Florii”.

Se sfințesc ramurile de salcie care sunt apoi oferite oamenilor. Procesiunea a început în Capitală de la Mănăstirea Radu Vodă.

Pelerinajele care au loc sâmbătă în mai multe zone din țară anticipează marea sărbătoare de duminică, Intrarea Domnului în Ierusalim. Procesiunea din Capitală a început la 16:15, de la Mănăstirea Radu Vodă, unde, în primul rând, s-au sfințit ramurile de salcie care au fost oferite credincioșilor care participă.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă