12.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSocialDrăghici (ANAF): Numărul persoanelor fizice care se înscriu în SPV creşte

Drăghici (ANAF): Numărul persoanelor fizice care se înscriu în SPV creşte

“Numărul persoanelor fizice care se înscriu în Spaţiu Privat Virtual creşte de la zi la zi. Avem înscrişi undeva la 150.000 – 160.000 de persoane, care accesează site-ul, care solicită documente din Spaţiul Privat Virtual – şi aici mă refer la declaraţii de venit, adeverinţe care sunt necesare la medic, situaţia veniturilor pe ultimii ani. Deci, există, să spunem, interacţiune cu fiecare contribuabil”, a precizat Drăghici.

Potrivit acestuia, instituţia a emis un milion de scrisori către contribuabili pentru a se înscrie în SPV, fiind avute în vedere profesiile liberale şi persoanele fizice care înregistrau mai multe venituri.

“Există o reticenţă din partea contribuabililor, mă refer la persoane fizice, de înrolare în Spaţiul Privat Virtual. Nu ştiu ce se va întâmpla. Adevărul e că vorbeam cu domnul ministru Ialomiţianu şi dânsul spunea că persoana fizică evită să facă acest pas pentru că este mai obişnuită cu ghişeul. Într-adevăr, dar tot persoana fizică este cea care se plânge de cele mai multe ori că există cozi la ghişeu. Probabil este ceva care vine din trecut, prezenţa la ghişeu, să fie văzut, să fie sigur că a înţeles ce i se transmite şi mai întrebe o dată, de două ori, de cinci ori, să pună aceeaşi întrebare şi să şi înregistreze răspunsul, să fie convins că nu greşeşte interpretarea”, a afirmat Alexandru Drăghici.

Secretarul de stat a mai menţionat că majoritatea celor care nu s-au înrolat au motivat faptul că vor primi decizii de impunere sau alte obligaţii de plată sau scrisori prin care instituie obligaţii de plată, dar acest lucru este fals pentru nu mai este necesară emiterea acelei decizii.

Ministerul Finanţelor Publice a transmis contribuabililor persoane fizice, prin poştă, o scrisoare personalizată, care conţine informaţii ce permit înregistrarea în Spaţiul Privat Virtual (SPV) de la orice dispozitiv conectat la internet, astfel contribuabilii au acces la informaţii fiscale personale şi beneficiază de avantajele utilizării serviciilor electronice şi internetului, respectiv economisirea de timp prin interacţionarea cu ANAF direct de acasă, reducerea birocraţiei şi primirea de documente cu aceeaşi putere juridică precum cele comunicate prin poştă sau la ghişeu.

Într-un comunicat remis joi AGERPRES, MFP reaminteşte că, din 16 mai 2018, orice persoană care realizează venituri din activităţi economice sau alte categorii de venituri are posibilitatea să le declare online, iar formularul electronic inteligent al Declaraţiei Unice este disponibil în Spaţiul Privat Virtual (SPV).

Potrivit legislaţiei fiscale în vigoare, începând cu anul 2019 depunerea online a Declaraţiei Unice este obligatorie.

Prin intermediul SPV, contribuabilii persoane fizice se pot informa asupra obligaţiilor fiscale, pot descărca decizii de impunere şi pot verifica situaţia declarării contribuţiilor sociale.

Cele mai citite

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

Firea trebuie să se retragă din cursa pentru europarlamentare dacă va candida la Primărie, susține AUR

Partidul AUR consideră că Gabriela Firea trebuie să renunțe la candidatura pentru un post de europarlamentar dacă dorește să candideze la Primăria Capitalei. Acest punct...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...
Ultima oră
Pe aceeași temă