20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSocialDouă mii de angajați ai STB intră în șomaj tehnic

Două mii de angajați ai STB intră în șomaj tehnic

Trecerea în șomaj tehnic a 2000 dintre angajații STB a fost anunțată, marți, 21 aprilie, de viceprimarul Municipiului București, Aurelian Bădulescu. Această decizie se referă în principal la șoferi și la vatmani.

Angajații în șomaj tehnic vor sta acasă și vor primi, în această perioadă, 75 la sută din salariu.

Ceilalți 9.000 de angajați ai STB care rămân la muncă vor lucra în ture reduse de la cinci la patru zile, astfel încât toți să își poată lua salariul. După încetarea stării de urgență, toți salariații STB care sunt în șomaj tehnic vor fi reangajați la STB.

Decizia de impunere a șomajului tehnic a fost necesară din cauza faptului că epidemia și starea de urgență au redus numărul de călători în București, iar drept urmare, STB a redus deja numărul de vehicule pe care le scoate zilnic în circulație cu 45 la sută.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Luis Rubiales, fostul președinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, ar putea ajunge la închisoare

Luis Rubiales, fostul preşedinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, riscă să ajungă la închisoare din cauza problemelor ce continuă după finala Cupei Mondiale de...

O femeie de 31 de ani a fost reținută pentru efectuarea repetată de intervenții chirurgicale estetice minim invazive

O femeie în vârstă de 31 de ani a fost reţinută pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată magistraţilor cu propunere legală, pentru...

Ploiești #LetsPLAY – Capitala Tineretului din România 2024: Conferința „ 26 Martie – 143 de ani de la proclamarea Regatului României. „75 ani de...

COMUNICAT DE PRESĂConferințele „ Tinerii și Monarhia” Fundația Județeană pentru Tineret Prahova, Asociația Eurospirit, Primăria Municipiului Ploiești și Casa de Cultură „I.L. Caragiale” a Municipiului...
Ultima oră
Pe aceeași temă