10.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSocialDosar penal şi amenzi aplicate de poliţişti

Dosar penal şi amenzi aplicate de poliţişti

A fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicire a combaterii bolilor pentru un restaurant din Brăila, polițiștii au aplicat amenzi în valoare de 6.000 lei.

Poliţiştii, împreună cu reprezentanţi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila, Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Brăila, Direcţiei de Sănătate Publică Brăila, Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila, pompieri şi poliţişti locali au desfăşurat acţiuni de verificare, cu efective mărite, pe raza întregului judeţ, în vederea respectării interdicţiilor impuse în contextul pandemiei de Covid-19.

Cu această ocazie, vineri seară, la un restaurant de pe raza judeţului Brăila, poliţiştii au constatat că avea loc un eveniment privat, un botez, la care participau aproape 40 de persoane.

În acest caz au fost aplicate două sancţiuni contravenţionale, în valoare de 3.000 de lei fiecare, atât organizatorului evenimentului, cât şi administratorului societăţii comerciale, conform Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

Totodată, a fost întocmit şi dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicire a combaterii bolilor, fiind luate măsuri de intrare în legalitate, desfăşurarea evenimentului fiind întreruptă.

Cele mai citite

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...

Lamborghini va construi o ediție limitată a variantei Huracan

Lamborghini a prezentat o ediție specială a modelului italian, cu patru vopsele deosebite, stil camuflaj. Au fost produse doar 12 exemplare, toate fiind deja...
Ultima oră
Pe aceeași temă