23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSocialDirijorul Cristian Mandeal va inaugura Festivalul „Schumann” de la Zwickau

Dirijorul Cristian Mandeal va inaugura Festivalul „Schumann” de la Zwickau

El se va afla la pupitrul Filarmonicii din Dortmund, oraş partener al festivalului. Evenimentul vine după un concert susţinut recent la Dortmund în aceeaşi formulă, şi are în program Clara Schumann – „Concertul pentru pian şi orchestra”, Robert Schumann – „Concertul în la minor pentru pian şi orchestră”, solist Andreas Boyde, şi Brahms – „Simfonia I”.

Pianistul Andreas Boyde, cu care Cristian Mandeal colaborează pentru concertul de deschidere al Festivalului Schumann a fost denumit de critică „Domnul 100.000 de volţi”. Pentru stagiunea 2018-2019, este artist în rezidenţă al Brandenburgisches Staatsorchester Frankfurt.

După colaborarea în premieră din luna aprilie cu Dortmunder Philharmonie, Mandeal a mărturisit: „În general, orice contact cu o nouă orchestră este incitant. În ultimul timp, au fost Lübeck, Sofia, pe care n-am mai dirijat-o de peste 30 de ani, deci, ca şi necunoscută, Aalborg şi Dortmund. Fiecare diferită de cealaltă. Este ca şi cum un violonist sau un organist şi-ar schimba mereu instrumentul. Cred că arta unui dirijor matur este şi aceea prin care îşi remodelează în permanenţă procedeele prin care ar putea accede spre exprimarea textului scris, dar şi spre exprimarea de sine. Este un proces sensibil, atât intuitiv, cât şi ca rod al unei experienţe îndelungate, la care se ajunge (sau nu) după zeci sau sute de contacte diverse”.

În cei peste 40 de ani de activitate dirijorală neîntreruptă, Cristian Mandeal şi-a exercitat profesia atât în străinătate, cât mai ales în România.

A studiat la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” timp de 10 ani (1965 – 1975) pianul principal, dirijatul (Constantin Bugeanu) şi compoziţia (Ştefan Niculescu), completându-şi ulterior studiile la Berlin (Herbert von Karajan, 1980) şi München (Sergiu Celibidache, 1990). A început prin a fi corepetitor la Opera Română Bucureşti (1974 – 1977), devenind apoi dirijor al Filarmonicilor din Târgu Mureş (1977 – 1980), Cluj-Napoca (1980 – 1987) şi Bucureşti (1987 – 2009). În perioada 1991 – 2009, a fost Dirijor Principal şi Director General al Filarmonicii „George Enescu”.

A fost Director Artistic al Festivalului şi Concursului Internaţional „George Enescu”, ediţiile 2001 şi 2003.

În străinătate, Cristian Mandeal a dirijat sute de concerte ca invitat a zeci de orchestre, pe 4 continente, în 35 de ţări şi 31 de capitale.

Un punct de interes în activitatea lui Cristian Mandeal îl reprezintă colaborarea cu Orchestra Română de Tineret pe care o conduce din 2008.

Cele mai citite

Declarațiile lui Cristiano Bergodi, înainte de Universitatea Craiova – Rapid

Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, spune că formaţia sa trebuie să joace cu încredere şi curaj pentru a câştiga toate cele trei puncte în meciul...

Hidroelectrica anunță că Barajul Izvorul Muntelui este în perfectă siguranță după seismul de joi dimineață

Hidroelectrica a anunțat că Barajul Izvorul Muntelui, unul dintre cele mai mari din Europa, este în perfectă siguranţă după seismul produs joi dimineață în...

Explozie la Rafinăria Petromidia! Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție

O explozie s-a produs, vineri, la Rafinăria Petromidia, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”, explozia...
Ultima oră
Pe aceeași temă