29.9 C
Bucharest
Saturday, 23 September 2023
HomeSocialDesignerul român Stephan Pelger a fost găsit mort în casă

Designerul român Stephan Pelger a fost găsit mort în casă

Designerul român Stephan Pelger, în vârstă de 43 de ani, a fost găsit mort în locuinţa sa din Sectorul 2 al Capitalei.

Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 8 au fost sesizaţi, prin apel la 112, cu privire la faptul că într-o locuinţă, din Sectorul 2, se află o persoană decedată.

La faţa locului s-au deplasat poliţiştii, precum şi un echipaj medical care a constat decesul.

„În vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs decesul, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri. Trupul neînsufleţit urmează a fi transportat la INML în vederea efectuării necropsiei”, transmite Poliţia Capitalei.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
În presă din 2004. Am trecut pe rând de la reporter TVR, la Realitatea TV, Aleph TV și B1 TV. În presa online am lucrat la Rol.ro, Realitatea.net, mediafax.ro. Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic. Sunt doctorandă în Științele Comunicării la SNSPA, iar tema mea de cercetare este despre criza alimentară.
Cele mai citite

Don Julio Iglesias a împlinit 80 de ani. Ce mesaj a transmis Real Madrid pentru marele artist

Julio Iglesias s-a născut pe 23 septembrie 1943 la Madrid, el jucând ca portar la legendara Real Madrid, potrivit rfi.ro. Cariera sportivă Julio Iglesias sportivă...

Nu știu dacă e de râs sau de plâns

Incidentul a avut loc în apropierea orașului Almyros, în Magnesia, relatează site-ul greekreporter. Oile au început se se poarte ciudat după ce s-au...

Premieul polonez Mateusz Morawiecki l-a pus la punct pe Volodimir Zelenski privind comerțul cu cereale

Prim-ministrul polonez Mateusz Morawiecki şi-a intensificat criticile faţă de declaraţiile recente ale preşedintelui ucrainean Volodmir Zelenski la Adunarea Generală a ONU, în disputa privind...
Ultima oră
Pe aceeași temă
Modifică setările cookies