16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSocialDescinderi masive într-un spital și la locuința unui medic acuzat de luare...

Descinderi masive într-un spital și la locuința unui medic acuzat de luare de mită

Percheziţiile vin la aproape un an după sesizarea făcută de un fost pacient al medicului.

Potrivit Direcţiei Generale Anticorupţie, în acest caz o persoană a făcut denunţ la sediul DGA Mureş în 3 mai 2017. Fostul pacient s-a plâns că un medic specialist chirurgie cardiovasculară din cadrul unui spital din Târgu Mureş i-a cerut o sumă de bani pentru realizarea unei intervenţii chirurgicale. Denunţul a fost înregistrat la Parchetul Tribunalului Mureş, conform News.ro.

“Dosarul penal vizează săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată de către un medic specialist chirurgie cardiovasculară din cadrul unei unităţi medicale din Târgu Mureş, constând în aceea că, în repetate rânduri, acesta a condiţionat actul medical, respectiv operaţii asupra unor pacienţi, de primirea unor sume de bani”, transmite DGA.

 

Cele mai citite

De ce să alegi călătoria cu autobuzul sau autocarul de la Bucureşti la Chişinău?

Călătoria cu autobuzul sau autocarul de la București la Chișinău poate fi o opțiune excelentă pentru cei care caută o modalitate confortabilă și accesibilă...

Crește cu 50% numărul de muncitori filipinezi așteptați în România anul acesta

În cadrul primei ediții a Săptămânii Prieteniei Filipino-Române organizate de curând în Filipine, de către Departamentul de Muncitori Migranți, din cadrul Guvernului Filipinez, a...

Rusia susține că va avea “ținte legitime” în Polonia, dacă această țară va găzdui arme nucleare americane

"Instalațiile relevante" din Polonia vor deveni "ținte legitime" pentru Rusia, dacă această țară va primi pe teritoriul ei arme nucleare ale Statelor Unite. Acest avertisment...
Ultima oră
Pe aceeași temă