20.3 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSocialDeputații liberali, șocați de gestul colegului lor: "Se temea de probleme medicale"

Deputații liberali, șocați de gestul colegului lor: “Se temea de probleme medicale”

Deputatul PNL Florin Roman a declarat miercuri că Alin Cucui a avut în urmă cu câţiva ani o perioadă de uşoară stare depresivă şi că acesta se temea de nişte probleme medicale care nu s-au confirmat.

“Am vorbit ieri (marţi – n.r.) la telefon cu el. L-am simţit că nu e în regulă. Mi-a zis că mă aşteaptă acasă. El a mai avut o perioadă, în urmă cu câţiva ani, de uşoară stare depresivă, a depăşit-o, acum se pare că nu. Se temea de nişte probleme medicale care nu s-au confirmat. (…) A avut o perioadă mai dificilă, a reuşit să o treacă la momentul respectiv, a reintrat în această perioadă şi se pare că nu a reuşit să o depăşească. El era un om plin de viaţă, dar era mai atent cu sănătatea lui, îşi făcea periodic controale, analize, se temea că ar avea ceva, deşi medicii i-au explicat că nu e vorba de nimic”, a spus Roman, la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că Alin Cucui nu avea probleme financiare şi nici probleme în familie.

Şi deputatul liberal Corneliu Olar s-a arătat afectat de moartea vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Alba.

”Chiar m-a afectat şi mă afectează. (…) Eu zic că o cădere psihică, nu s-a putut stăpâni… Sunt şi asteniile astea de primăvară şi pe mulţi îi atacă aşa prin surprindere. (…) Era un om chiar cu relaţii de prietenie şi colaborare, decât de a-l vedea pe el să intre în anumite afaceri. (…) Nu cred că avea acces la anumite semnături în anumite proiecte sau în anumite investiţii”, a precizat Olar.

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Alba, Alin Cucui, a fost găsit miercuri dimineaţă spânzurat într-un imobil din Alba Iulia.

Acesta se afla la al doilea mandat de vicepreşedinte al CJ Alba. În vârstă de 41 de ani, Alin Cucui era căsătorit şi avea un copil.

Cele mai citite

Eșecul lui Nicușor Dan: Capitala îngheață, Promisiunile se Topesc

Avaria care a lăsat jumătate din Capitală fără apă caldă este simbolul eșecului sub administrația lui Nicușor Dan. Începând din 2020 cu promisiuni de...

Transformă spațiul din garaj într-un loc accesibil – iată ce ușă de garaj de la Alexiana să alegi

Ușilor de garaj ar trebui să li se acorde mult mai multă atenție. Acestea au capacitatea de a menține un nivel de siguranță înalt...

Rusia – Ucraina, ziua 770: Biden vrea să trimită arme Kievului chiar de săptămâna această

Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat că Statele Unite vor "începe să trimită arme şi echipamente în Ucraina chiar din această săptămână", după ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă