8.7 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSocialDe la bal, la spital, din cauza unei toxiinfecții alimentare

De la bal, la spital, din cauza unei toxiinfecții alimentare

Direcţia de Sănătate Publică Alba a deschis o anchetă în acest caz şi a prelevat probe din mâncarea servită la petrecerea la care au luat parte aproape 250 de oameni.

Primele persoane au ajuns la spital chiar în noaptea de Revelion, fiind transportate cu ambulanţele după ce li s-a făcut rău, acuzând dureri de stomac, greţuri şi vărsături, iar ulterior, în primele zile ale anului 2018, alte persoane au avut nevoie de asistenţă medicală, având aceleaşi simptome.

În total, potrivit medicilor de la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Alba, aproximativ 20 de persoane din cele care au petrecut în pensiunea respectivă au avut nevoie de îngrijiri medicale, însă niciun pacient nu a rămas internat.

Directorul Direcţiei de Sănătate Publică Alba, Alexandru Sinea, a declarat, marţi, că instituţia a deschis o anchetă în acest caz şi a prelevat probe din mâncarea servită la petrecere, iar rezultatele vor fi anunţate în următoarele zile. În paralel, fac verificări şi OPC Alba şi Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.

Surse din cadrul anchetei au declarat, marţi, că numărul persoanelor care s-au îmbolnăvit după petrecerea de Revelion de la pensiunea din Alba Iulia ar putea fi mult mai mare, însă mulţi dintre pacienţii cu forme uşoare au ales să se trateze acasă şi nu au mers la spital.

Cele mai citite

Analiza măsurilor Guvernului PSD: Dovada că acestea au dus la creșterea cifrei de afaceri din industrie

În ultimele luni, cifra de afaceri din industrie a României a cunoscut o creștere semnificativă, iar acest lucru nu poate fi neglijat. Datele furnizate...

Bătălia pentru București – de la trivializare, la concept

Alegerile locale din București sunt importante pentru că dau trendul politic pentru celelalte competiții electorale ale anului în curs. Cătălin Cârstoiu pare a rămâne...

Motivul incredibil pentru care Israelul a blocat ajutoare cruciale pentru Gaza

Israelul a blocat ajutoare cruciale din motive de securitate insuficiente, a declarat șeful unei organizații de caritate care încearcă să trimită echipamente în Gaza,...
Ultima oră
Pe aceeași temă