Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Foto: Mihai Diac

De ce e necesară reforma în MAI. Încrederea românilor în polițiști a scăzut la 30 la sută

Ministrul Marcel Vela a declarat că dorește o reorganizare a Ministerului Afacerilor Interne (MAI), astfel încât încrederea românilor în această instituție “să crească de la 30 la sută la cât mai mult”.

Mihai Diac 0 comentarii

Actualizat: 15.01.2020 - 21:19

Dintre structurile Ministerului Afacerilor Interne, cea a cărei organigramă merită a fi menținută este cea a Poliției de Frontieră, a spus ministrul Marcel Vela. Drept urmare, alte structuri din MAI ar urma să fie reorganizate după același model.

“Pot să spun despre ce am discutat cu Jandarmeria, care este de acord să copieze modelul Poliţiei de Frontieră, adică să existe o comandă regională care să aibă în subordine mai multe inspectorate actuale, având în vedere faptul că va fi mai eficientă comunicarea, tot ceea ce ţine de organizare şi de acţiunile operative. Pentru Minister va fi bine, pentru că se reduc anumite posturi de conducere, cu salarii foarte mari, rămânând astfel economii financiare pentru alte cheltuieli, cum ar fi dotarea poliţiştilor sau modernizarea unor dotări”, a declarat, la începutul acestei săptămâni, ministrul Vela.

El a recunoscut, pe de altă parte, că românii au ajuns să aibă prea puțină încredere în structurile Ministerului de Interne, iar viitoarea reorganizare ar trebui să corecteze și această situație: “Cetăţenii trebuie să simtă că Ministerul Afacerilor Interne este alături de ei, să-l aprecieze. MAI să crească de la 30 la sută la cât mai mult, pentru că MAI, dincolo de a fi o instituţie, este o necesitate pentru toţi românii”.

 

Este de vină Ceaușescu?

"Trebuie să recunoaştem - România în prezent este încă organizată după reforma administrativă făcută de Ceauşescu în 1968, cu multe judeţe, cu multe structuri, iar eu îmi doresc o eficientizare a managementului operaţional, a comunicării şi la Jandarmerie chiar cred că ar fi o variantă bună să se organizeze sub formă regională - mai multe judeţe sub o singură structură", a explicat ministrul Vela. De exemplu, Poliția de Frontieră a României funcționează eficient – în opinia ministrului Vela - cu doar cinci inspectorate regionale, în timp ce Poliția și Jandarmeria au câte 40 de inspectorate județene.

Ministrul Vela ceruse ca până la sfârșitul zilei de marți (ieri – n.n.), toate armele din Ministerul de Interne să înainteze propuneri de reorganizare, astfel încât până la sfârșitul săptămânii în curs să fie definitivat un plan de reorganizare a întregului Minister.

Sunt încă neclare intențiile ministrului de Interne față de situația de la Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU), care este condus de secretarul de stat Raed Arafat. Imaginea acestui Departament, inclusiv a lui Raed Arafat, a fost puternic afectată de catastrofa de la Clubul Colectiv, iar trimiterea în închisoare a doi foști ofițeri de pompieri, de la ISU București, este departe de a repara situația. Ca orice secretar de stat, Raed Arafat poate fi schimbat din funcție doar prin decizia premierului, dar ministrul poate să elaboreze o nouă organigramă a MAI – exact cea la care se lucrează în prezent. Și în viitoarea organigramă ar urma să figureze o nouă structură, denumită de Marcel Vela “agenție națională”, care să preia sarcinile actualului DSU.

„Poate, în perspectivă, chiar etapizat, am putea face o Agenţie Naţională pentru Situaţii de Urgenţă şi în acest sens, evident că puse sub o singură umbrelă toate activităţile, toţi factorii responsabili, cu debatere publică, cu analiză, vom ajunge la concluzia că sistemul de situaţii de urgenţă poate fi îmbunătăţit”, a susținut ministrul.

 

Ce probleme au elicopterele SMURD

Întrebat dacă această restructurare va însemna și desființarea postului secretarului de stat Arafat, ministrul Vela a răspuns evaziv: ”Reorganizarea Ministerului am început-o de jos în sus, încă nu am discutat, pentru că secretarii de stat sunt în subordinea premierului. Încă nu am discutat despre reconfigurarea fucţiilor de la conducrea Ministerului, funcţiile publice care ţin de zona politică”.

Un reproș direct al ministrului Vela la adresa secretarului de stat Arafat a avut loc în videoconferința de la sfârșitul anului 2019, în urma unei intervenții nereușite a unui elicopter SMURD, care n-a reușit să preia un copil rănit de la bordul unei ambulanțe, pentru a-l duce la spital. Elicopterul s-a grăbit să decoleze, fără pacient, pentru că apunea Soarele și pentru că nu putea zbura noaptea. Raed Arafat a invocat faptul că SMURD are prea puțini piloți, iar Vela i-a răspuns dur: „Ce ați făcut de 20 de ani să faceți rost de piloți? Nu îmi răspundeți, că știu! Deci avem elicoptere, avem medici, dar nu avem piloți. Dar avem oameni accidentați care mor!”.

Comentarii

loading...