9.6 C
București
luni, 25 martie 2024
AcasăSocialCriza industriei HoReCa

Criza industriei HoReCa

Protestele din stradă ar trebui să continue, iar guvernanții ar trebui să demisoneze, pentru incapacitatea de a scoate industria ospitalității din criză, susține actorul și scenaristul Mugur Mihăescu, investitor în sectorul HoReCa.

RL: Știm că dumneavoastră sunteți un investitor în această zonă, HoReCa, puternic afectată de măsurile luate de reprezentanții statului român. Iată, în București, unde investiți și dumneavoastră, ne așteaptă posibil noi restricții, după cum a anunțat Guvernul. Venim după o perioadă în care a fost închis, vi s-a spus să redeschideți. Acum, iată din nou în mare parte s-a închis. Cum se resimte afacerea dumneavoastră în acest domeniu?

Mugur Mihăescu: Lucrând cu necuratul, ca dracu!… Nu știu. Ce pot să zic?! O industrie, la fel ca și celelalte, care n-a fost absolut deloc ajutată. Mai mult, s-a spus că aplicăm ceea ce aplică Vestul. Ok! Aplicăm ceea ce aplică Vestul. Nu știu exact. Dar faceți și voi ceea ce fac olandezii. Adică ajutați-ne! Ajutați industria, ajutați firmele!… Acum ANAF-ul blochează conturile, fac popriri pe conturi ale firmelor care au fost închise! Nu, este clar! Singura șansă este să plece pentru că nu sunt în stare să conducă. Sincer, personal, am realizat că nu sunt în stare să conducă și de aceea trebuie să plece.

Șomajul tehnic!

Nu! Să ne înțelegem! Șomajul tehnic a ajutat niște oameni să ajungă pe val o perioadă de timp. Nu ajută industria, nu ajută firma, nu ajută ivestitorul. Singure, firmele persoanelor juridice. Despre acele persoane oamenii nici nu au auzit. Vorbim strict despre persoane juridice. Nu despre instituții, despre plătitorii de bancă, despre motorul acestei economii care este industria și mai ales serviciile. În orice țară din lumea asta serviciile aduc 60-70% din PIB. Ei n-au făcut nimic pentru ajutarea industriei.

Promitea Guvernul un program în care să înscrie firmele.

Ce program?! N-a promis nimic. A promis pe hârtie, ca de obicei. O viață a hârtiei, o lume a hârtiilor ca să te acoperi, să fii debitul propriului birocrat. Dacă nu era destulă birocrație, ei bine, trebuie să o faci și pe asta. Să completezi declarații pe care doar le arăți. E dincolo de orice…

Ce au însemnat aceste investiții la care ați fost obligați cei din sectorul HoReCa să apelați pentru a satisface cererile guvernanților pe timp de pandemie pentru aceste spații?

Ce a însemnat?! A însemnat alte împrumuturi în bănci. Asta a însemnat?

Pentru dumneavoastră la cât estimați pierderile în firmele care lucrează în acest domeniu?

Față de anul de dinainte de pandemie, 80%.

Ați văzut și dumneavoastră în mod sigur, protestele acestea care sunt în stradă. Unii spun că ar fi acum, și mulți angajați din zona HoReCa. Vi se pare reprezentativ acest protest sau credeți că ar trebui HoReCa să manifeste?

Ar trebui să iasă toată lumea în stradă pentru așa ceva. Pentru că nu se poate pur și simplu să fii lăsat să mori de foame. Nu se poate așa ceva în nicio țară civilizată!

Din discuțiile pe care le-ați avut – dacă le-ați avut – cu guvernanții cum vi se par față de anul trecut? Cum vi se pare cu noul legislativ?

La fel de mincinoși! Promisiuni, promisiuni. Anul trecut ni se spunea: Gata, s-a votat bugetul. Am auzit aceeași placă din nou. Acuma ai dat drumul la pilonul II, vă dați seama, și gata, din asta vin banii. Nimic, nimic.

Ce ați aștepta dumneavoastră în primul rând? Ce măsuri ați cere dumneavoastră de la reprezentanții statului? Ce măsuri v-ar ajuta în industria dumneavoastră?

Să lase restaurantele să funcționeze, pentru că, repet, cu toate normele pe care dumnealor le-au impus! Dacă ai vaccin făcut, dacă ai avut covid, lasă omul să intre în restaurante! Nici nu mai înțeleg! Dacă ai și avut covid, dacă ți-ai făcut și vaccin, de ce nu lași oamenii să intre în restaurant? Dacă îți faci testul RT PCR ca și peste hotare. Și eu, de exemplu, îmi fac un test rapid acolo și văd în 15 minute, aștept, și dacă iese negativ, poftim, înăuntru. De ce nu mă lasă să deschid?! A! Tu știi doar că trebuie să închizi. Și pe urmă…?! A!, se apropie scadența la ANAF. Trebuie să ne dați banii pe impozite. Pe ce să-ți dau banii pe impozite?!

Considerați că trebuia prioritizată – cum a fost în cazul medicilor, apoi al cadrelor didactice, apoi al armatei – și o prioritizare la vaccinare pentru angajații HoReCa ce doresc acest lucru?

S-a făcut această prioritizarea la vaccinare, pentru că știi că puteai să ai așa ceva și noroc că a făcut-o armata și nu Ministerul Sănătății. Dar din punctul de vedere al industriei, pentru a pune pe picioare din nou această industrie, tu nu iei decât măsuri de restricție, restricție, de tăieri, și nu pui nimic în loc?! Nu le-a păsat câte stocuri am pierdut când am închis. Nu le-a păsat că a trebuit să fie acoperite la loc acele stocuri și plătite din buzunar, pentru că nimeni nu-și asumă pierderile. Nu le-a păsat de împrumuturile pe care le-am făcut. De nimic! Și ei nu deblochează ajutoarele astea după un an?! Un an de zile în care ne-au sugrumat efectiv. Păi cu tot respectul, trebuie să plece! Și sper ca protestele să continue, ca să-i determine pe acești oameni să plece, pentru că nu sunt în stare. Sunt împotriva industriei acestui popor.

Multe companii s-au plâns că șomajul tehnic pentru angajați a venit cu întârziere. La dumneavoastră a venit la timp șomajul tehnic sau ce întârzieri a avut?

La începutul pandmiei a fost această măsură. Normal că s-au luat puțin tardiv, dar cred că greșelile de la început le putem înțelege. A fost un început în care lumea era speriată de cei de la OMS. Toată lumea era aloleu!, o să murim toți. Le poți înțelege. Dar după ce ne-am obișnuit, am văzut care este adevărul despre această boală, cunoaștem această boală, avem vaccinul… Din momentul în care toate statele au știut să acorde aceste ajutoare industriilor lor, au fost pompați masiv bani, tocmai pentru că aceste industrii sunt aducătoare de taxe, de impozite, industrii dătătoare de milioane și sunt zeci de milioane de locuri de muncă pe planeta asta. Singurii care n-au făcut treaba asta suntem noi.

Vorbesc de statele civilizate. Adică nu mă compar cu Turkmenistan, Uzbekistan sau mai știu eu cine. Să mă ierte cei din Turkmenistan, Uzbekistan. Poate sunt și ei civilizați, imunizați  și poate a fost un exemplu total anapoda din partea mea.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Bucureștiul va avea cărți de identitate electronice. Când vor fi disponibile în restul țării

România se îndreaptă cu pași hotărâți către eliminarea birocrației și modernizarea sistemului de documentare, aducând în prim plan era documentelor digitale. Potrivit lui Cătălin...

O femeie din Republica Moldova și soțul ei rus au fost uciși în atacul de la Moscova

O femeie originară din Republica Moldova a fost ucisă în atacul terorist care s-a produs la Moscova în seara de 22 martie 2024. Confirmarea acestui...

Numărul de persoane care trăiesc în sărăcie în Italia a crescut în 2023

Situația economică dificilă a Italiei se reflectă în cifrele recente publicate de Institutul Național de Statistică (ISTAT), care arată o creștere alarmantă a numărului...
Ultima oră
Pe aceeași temă