13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSocialCredincioșii sunt din nou la biserică. Rămâne neclară procedura de împărtășire

Credincioșii sunt din nou la biserică. Rămâne neclară procedura de împărtășire

Credincioșii au beneficiat, duminică, de atenuarea restricțiilor pentru a se duce la biserică și a asista la slujbă, așteptând în curtea lăcașurilor de cult.

Atenuarea restricțiilor s-a produs din momentul trecerii de la starea de urgență la starea de alertă.

Deocamdată în biserici se oficiază slujbe, dar credincioșii nu pot intra la slujbă în interiorul bisericilor ci trebuie să asculte slujba stând în curtea bisericii.

Pe de altă parte, procedura de împărtășanie încă nu se efectuează, din cauza faptului că Patriarhia respinge ideea ca la această acțiune să se folosească doar pahare și lingurițe de unică folosință (de plastic).

“Împărtășirea nu implică niciun risc”, a declarat, duminică dimineață, la un post de televiziune, purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Declarațiile lui Ştefan Târnovanu înaintea derby-ului cu Rapid

Ştefan Târnovanu, portarul liderului FCSB, spune că formaţia sa este favorită la câştigarea derby-ului de sâmbătă, cu Rapid, şi că este deja cu gândul...

Sorin Grindeanu, la Abu Dhabi: „România îşi doreşte expertiză şi finanţare din partea Emiratelor Arabe Unite”

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a discutat, joi, la Abu Dhabi, despre extinderea parteneriatului dintre România şi Emiratele Arabe Unite, ţara noastră dorind...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...
Ultima oră
Pe aceeași temă