16.9 C
București
sâmbătă, 25 septembrie 2021

Consiliul Europei susține tinerii care caută un loc de muncă în țările UE

Consiliul Europei a decis consolidarea „Garanției pentru tineret”, aflată în vigoare la nivelul Uniunii Europene, anunță un comunicat transmis de Reprezentanța Comisiei Europene la București.

Astfel, Consiliul Europei a adoptat propunerea Comisiei Europene privind „O punte către locuri de muncă”, consolidând „Garanția pentru tineret” existentă. 

Tinerii care se înregistrează în cadrul „Garanției pentru tineret” au dreptul de a primi o ofertă de angajare, dreptul la educație continuă, la stagii sau ucenicii, în termen de patru luni din momentul în care nu mai urmează o formă de învățământ formal sau de la intrarea în șomaj.

Din 2014, în fiecare an, peste 3,5 milioane de tineri înscriși în Garanția pentru tineret au acceptat o astfel de ofertă. În conformitate cu noua recomandare, „Garanția pentru tineret” se adresează unui grup-țintă mai larg, de până la 29 de ani.

Mihai Diac
Experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online, dintre care, din anul 2015, la ziarul "România liberă".
Ultima oră
Pe aceeași temă