15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSocialCompaniile municipale înfiinţate de Firea, un paravan pentru furt în viziunea USR

Companiile municipale înfiinţate de Firea, un paravan pentru furt în viziunea USR

”Au funcţionat ca nişte samsari de bunuri şi servicii”, afirmă Ciceală despre companiile municipale, precizând că acestea ”au cumpărat scump prin încredinţare directă de la tot felul de clienţi politici şi au vândut chiar şi mai scump către Primărie”.

”Companiile au funcţionat ca nişte samsari de bunuri şi servicii şi au angrenat un veritabil carusel al furtului. Au cumpărat scump prin încredinţare directă de la tot felul de clienţi politici şi au vândut chiar şi mai scump către Primărie şi instituţiile din subordine. Practic, s-a putut frauda de două ori: o dată la contractele cu instituţiile publice, care au putut fi umflate nejustificat, şi a doua oară în etapa de subcontractare către agenţi privaţi care au fost selectaţi nu pe procedura de achiziţii publice, ci pe şpăgi şi interese”, a scris Ciceală pe Facebook.

Liderul consilierilor generali ai USR spune că ”din păcate administraţia Firea – PSD a mers mai departe”, în ciuda avertizărilor repetate, iar pierderile sunt enorme. ”Banii bucureştenilor au fost deturnaţi nu doar prin cei 600 de milioane de euro daţi ca împrumuturi şi majorări de capital către companii, ci şi prin aceste contracte extrem de nocive, a căror valoare totală este de 6,3 miliarde de lei”, a mai scris Ciceală. 

Teza consilierului USR este susținută și de intenția noului primar, Nicușor Dan, cel care a afirmat, în repetate rânduri, că cele mai multe companii municipale vor fi desfiinţate, existând un acord politic în acest sens și așteptându-se reunirea Consiliul General al Capitalei.

”Asta e ceva ce ţine de Consiliul General, eu sper ca în curând, majoritatea din Consiliul General să numească noile Adunări Generale care să numească noile Consilii de Administraţii cu mandat să lichideze, adică să întrerupă contractele şi bineînţeles, acolo unde sunt colective importante de oameni şi valoroase, să le aducă către administraţie”, a declarat Nicuşor Dan.

Cele mai citite

Clotilde Armand s-a înscris pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1

Clotilde Armand și-a depus, joi, candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1, din partea Alianței Dreapta Unită, potrivit jurnalul.ro. „Am un mesaj pentru...

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...

FINS: numărul tinerilor participanți la IUF, interesați de finanțarea studiilor, a crescut anul acesta cu 30%

FINS a înregistrat anul acesta o creștere de 30% în rândul tinerilor interesați de finanțare pentru studiile în străinătate, în cadrul participării la IUF...
Ultima oră
Pe aceeași temă