13.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSocialCNAB: Opt curse aeriene înregistrau luni întârzieri din cauza vremii nefavorabile

CNAB: Opt curse aeriene înregistrau luni întârzieri din cauza vremii nefavorabile

Cursa anulată este Ryanair care circula pe ruta Roma-Bucureşti-Roma.

De asemenea, întârzieri la sosiri au cursele TAROM Iaşi-Bucureşti, Belgrad- Bucureşti şi Budapesta-Bucureşti, iar la plecări cursele Pegasus Bucureşti-Istanbul, Ryanair Bucureşti-Berlin, Wizzair Bucureşti-Londra, TAROM Bucureşti -Londra şi TAROM Bucureşti-Timişoara.

Municipiul Bucureşti şi judeţele Giurgiu, Ilfov, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila, Constanţa şi Tulcea intră luni dimineaţa, la ora 10:00, sub Cod portocaliu de vânt puternic, ninsori viscolite şi vizibilitate scăzută.

Pe de altă parte, un Cod portocaliu de ninsori abundente, temporar viscolite, este în vigoare de luni dimineaţa de la ora 07:00, în judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman unde se va depune strat consistent de zăpadă.

Ninsori importante vor fi prezente luni şi marţi în sudul Banatului, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei, care au intrat, începând de la ora 04:00, sub Cod galben, valabil până marţi seară la ora 20:00.

Potrivit meteorologilor, din dimineaţa zilei de luni, 26 februarie, aria ninsorilor se va extinde treptat, dinspre sud-vest, cuprinzând majoritatea zonelor ţării.

La sfârşitul săptămânii trecute, Administraţia Naţională de Meteorologie a avertizat că un val de frig va cuprinde treptat toată ţara, începând din noaptea de sâmbătă spre duminică, iar Capitala şi 27 de judeţe din Moldova, estul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea se vor afla sub Cod portocaliu de ger, în timp ce 13 judeţe vor fi sub Cod galben.

Potrivit unei avertizări meteorologice emise sâmbătă de ANM, valul de frig va cuprinde treptat toată ţara, în perioada 25 februarie, ora 3:00 – 1 martie, ora 10:00, şi va fi în intensificare, astfel că se vor înregistra temperaturi cu peste 10 – 15 grade mai coborâte decât valorile normale pentru această perioadă din an.

Cele mai citite

Taiwanul anunță că a detectat 21 de avioane militare chineze în jurul insulei

21 de avioane militare chineze au fost detectate în jurul Insulei Taiwan începând cu ora locală 8:15 (0:15 GMT), a anunţat sâmbătă Ministerul Apărării...

Naomi, cea mai cunoscută cântăreață transgender din România, a murit la vârsta de 47 de ani

Naomi, una dintre cele mai emblematice figuri transgender din România, s-a stins din viață la vârsta de 47 de ani. Ea a fost spitalizată...

Marcel Ciolacu, despre inflație: “Reuşim să o ducem într-un trend descendent… suntem în drumul economic corect”

Marcel Ciolacu, în calitate de prim-ministru, subliniază că inflația are o tendință descendentă, iar acest lucru devine evident în fiecare lună. În plus, el...
Ultima oră
Pe aceeași temă