21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSocialCluj: Elicopter utilizat la activităţi agricole, prăbuşit în zona unui deal din...

Cluj: Elicopter utilizat la activităţi agricole, prăbuşit în zona unui deal din Turda

UPDATE

Purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, Andrei Biriş, a declarat, miercuri, pentru Agerpres, că piloţii aparatului de zbor au ieşit singuri din elicopterul prăbuşit la Turda.

“Elicopterul este prăbuşit pe timpul unor activităţi agricole, respectiv irigat. Noi am intervenit acolo cu o autospecială de stingere şi descarcerare, o ambulanţă SMURD pentru victime multiple şi un echipaj SAJ, dar piloţii au ieşit singuri din elicopter, nu prezintă probleme medicale; ei sunt evaluaţi de către medici”, a spus Andrei Biriş.

Potrivit acestuia, totuşi, unul dintre cei doi ocupanţi ai elicopterului a fost transportat la spital pentru investigaţii suplimentare, cu menţiunea că bărbatul este conştient şi prezintă leziuni care nu îi pun viaţa în pericol.

 

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) anunţă că, miercuri, un elicopter de mici dimensiuni, utilizat la activităţi agricole, s-a prăbuşit în zona unui deal de pe raza municipiului Turda, judeţul Cluj. Imediat au fost alertate o autospecială complexă de stingere cu modul de descarcerare şi prim ajutor, o ambulanţă SMURD pentru victime multiple (ATPVM) şi un echipaj medical SAJ. ”În urma verificărilor, în elicopter se aflau două persoane, care au ieşit din interiorul aeronavei şi nu prezintă probleme medicale deosebite”, anunţă IGSU. Cei ocupanti sunt evaluati de echipajul medical SAJ sosit la faţa locului, iar dacă situaţia acestora o va impune vor fi transportaţi la spital. viewscnt

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Nicolae Ciucă, la 20 de ani de la aderarea României la NATO: „Aceste două decenii au reprezentat cea mai bună perioadă din istoria noastră”

Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, a evidenţiat, vineri, într-un mesaj transmis cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la admiterea României în...

Deca recunoaște că supune elevii la șocuri?

Reziliență -capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc (economic, emoțional etc.) Folosit in discipline precum psihologie, ecologie, inginerie, înseamnă capacitatea de...
Ultima oră
Pe aceeași temă