În urmă cu 28 de ani, în Bucureşti izbucnea Revoluţia care a dus la căderea regimului comunist. După o noapte de foc, Nicolae Ceuşeascu fugea, puterea rămânând scurtă vreme în mâinile poporului din stradă. Manifestaţiile începute la Timişoara, în 15 decembrie 1989, ca răspuns la încercarea guvernului de a-l evacua pe pastorul reformat Laszlo Tokes, însoţite de o reprimare sângeroasă, dar şi de declararea oraşului liber de comunism, în 20 decembrie 1989, şi-au găsit ecoul la Bucureşti în 21 decembrie.
Într-un discurs televizat, Nicolae Ceauşescu, întors din Iran în 20 decembrie 1989, îi etichetează pe cei de la Timişoara drept duşmani ai revoluţiei socialiste. Pentru a doua zi, convoacă o mare adunare populară menită să exprime sprijinul populaţiei faţă de conducerea de partid şi de stat, în faţa Comitetului Central. De la balconul CC, în vremea prânzului, Ceauşescu se adresează mulţimii evocând realizările revoluţiei socialiste şi ale “societăţii socialiste multilateral dezvoltate” din România, însă reacţia mulţimii nu este cea aşteptată. Este aplaudat doar în primele rânduri.
La un moment dat se aude o explozie, despre care se ştie acum că a fost provocată de un grup de timişoreni veniţi la Bucureşti, şi mulţimea începe să se agite. “Alo! Alo! Alo! Tovarăşi, aşezaţi-vă liniştiţi la locurile voastre!”, încearcă Ceauşescu să îi potolească pe oamenii care începuseră să se împrăştie, aruncând pe jos steagurile şi pancartele cu lozinci. Încep în schimb să se audă alte lozinci, precum: “Jos dictatorul!”, “Moarte criminalului!”, Noi suntem poporul, jos cu dictatorul!”, “Jos Ceauşescu!“, “Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara!“.
Imaginea lui Ceauşescu din acel moment – cu figura schimonosită de mirare şi frică, cu buzele încercând fără succes să articuleze câteva cuvinte şi cu mâna dreaptă ridicată – a fost transmisă în foarte scurt timp la televiziunile din toată lumea. Cu această imagine se întrerupea transmisia în direct a Televiziunii Române. După o scurtă pauză, Televiziunea şi-a reluat transmisia, continuând ca şi cum nimic deosebit nu s-ar fi întâmplat, cu câteva imagini de închidere grăbită a marii adunări populare din Capitală. Înainte de a se retrage în sediul CC, Ceauşescu promite creşterea salariilor cu 100 de lei.
Între timp, participanţii la adunare se regrupaseră la Universitate. La Intercontinental a fost improvizată o baricadă din mese şi scaune. Tot mai mulţi oameni ies în stradă ocupând tot centrul Capitalei, din Piaţa Rosetti până în Piaţa Mihail Kogălniceanu şi de la Romană până la Unirii. Apar şi steagurile naţionale cu stema comunistă tăiată şi începe să se cânte “Deşteaptă-te române”, interzis în timpul regimului comunist.
Ceauşescu cere mobilizarea tuturor forţelor armate pentru lichidarea manifestaţiei. Spre seară începe represiunea, coordonată de ministrul Apărării Naţionale Vasile Milea, care va dura până a doua zi. Sunt detaşaţi soldaţi, tancuri, TAB-uri, ofiţeri ai Unităţii Speciale de Lupta Antiteroristă (USLA) şi ofiţeri de Securitate îmbrăcaţi în haine civile. Se trăgea asupra mulţimii de pe clădiri, străzi laterale şi din tancuri. Au fost oameni împuşcaţi, înjunghiaţi, striviţi de vehiculele armatei. Alţii erau bătuţi şi reţinuţi de miliţieni, fiind duşi la Jilava. Baricada de la Inter a fost spulberată după miezul nopţii. Măcelul a continuat până la 3.00 dimineaţa, când nu mai era nimeni pe stradă. Caldarâmul a fost spălat de sânge de maşinile pompierilor şi Salubrităţii. În acea noapte au fost omorâţi 49 de oameni, aproximativ 500 răniţi şi peste 1.000 reţinuţi şi duşi la Jilava.
