9.8 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSocialCFR Călători anunţă închirierea a trei trenuri în ziua mitingului PSD

CFR Călători anunţă închirierea a trei trenuri în ziua mitingului PSD

”Până în prezent au fost încheiate şi achitate trei contracte comerciale de transport pentru trei perechi de trenuri cu destinaţia Bucureşti, fără afectarea trenurilor din pachetul de servicii publice”, potrivit CFR Călători.

În răspuns se mai precizează că, ”deocamdată, pentru data de 9 iunie a.c. CFR Călători nu a primit nicio solicitare de suplimentare cu vagoane a trenurilor din graficul de circulaţie, cu destinaţia Bucureşti”.

Oficial, CFR Călători nu a anunţat cine a contractat şi plătit garniturile de tren, însă surse politice spun că ar avea legătură cu mitingul PSD.

Partidul Social Democrat (PSD) a anunţat că, sâmbătă, 9 iunie, va organiza, în Piaţa Victoriei, între orele 20.00 şi 22.00, un miting împotriva abuzurilor.

Cele mai citite

Dinamo, victorie la limită în prima manșă a sferturilor de finală din EHF European League

Formația de handbal masculin Dinamo Bucureşti s-a impus cu scorul de 28-27 în fața danezilor de la Skjern Handbold, pe teren propriu, în prima...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești a luat titlul de vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Robotică de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești s-a încununat de succes, prin obținerea titlului de vicecampioni mondiali din cadrul...
00:04:58

În fața înaintării Rusiei, soldații ucraineni sapă pe frontul de est

Aproape de orașul estic Avdiivka, capturat recent de Rusia după o luptă aprigă de luni de zile, un regiment de sapatori ucraineni se apucă...
Ultima oră
Pe aceeași temă