15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăMediuCetățenii din statele UE pot da în judecată guvernele lor pentru nivelul...

Cetățenii din statele UE pot da în judecată guvernele lor pentru nivelul crescut al poluării aerului

Cetățenii din statele membre ale Uniunii Europene(UE) pot să dea în judecată guvernele lor şi să solicite despăgubiri financiare, dacă nivelul ridicat al poluării aerului le afectează sănătatea, a apreciat joi avocatul general al Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, Juliane Kokott, citat de Reuters și Agerpres.

Opinia avocatului general vine după un şir de decizii adoptate de CJUE în ultimii ani, în cadrul cărora aproximativ 10 state membre UE, inclusiv Franţa, Polonia, Italia şi România, au fost găsite vinovate de un nivel ilegal de poluare a aerului.

„Avocatul general Juliane Kokott susţine că încălcarea valorilor limită pentru protejarea calităţii aerului, în conformitate cu legislaţia UE, dă dreptul la despăgubiri din partea statului”, a informat CJUE într-un comunicat de presă.

Kokott a subliniat însă că orice persoană fizică care solicită despăgubiri va trebui să dovedească faptul că pagubele provocate sănătăţii au fost provocate direct de poluarea aerului, potrivit hotnews.ro.

Cetățenii din UE pot cere despăgubiri pentru nivelul ridicat al poluării aerului, dar țările UE ar putea evita să plătească despăgubiri


În plus, un guvern ar putea să evite plata despăgubirilor dacă poate dovedi că astfel de depăşiri ale valorilor limită ar fi avut loc şi dacă statul respectiv ar fi adoptat, la timp, planuri privind calitatea aerului care să satisfacă cerinţele directivei UE.

Opinia avocatului general are legătură cu un caz demarat de un rezident din Paris care solicită, de la guvernul francez, despăgubiri în valoare de 21 de milioane de euro pentru că aerul poluat i-a afectat sănătatea, iar guvernul francez nu a respectat limitele UE privind calitatea aerului.

Un tribunal din Versailles a cerut CJUE să clarifice dacă persoanele fizice pot solicita astfel de despăgubiri. Opiniile avocatului general nu sunt obligatorii pentru CJUE, chiar dacă, în majoritatea cazurilor, judecătorii CJUE tind să urmeze opiniile avocatului general.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Rusia ar putea ataca Polonia dacă NATO ar aduce acolo arme nucleare

Rusia amenință că va ataca o țară membră a Alianței Atlanticului de Nord (NATO). Vice-ministrul rus de Externe a spus că acest lucru se...

Care sunt cele mai populare trenduri în amenajarea băilor din hoteluri?

Hotelurile sunt esențiale în turism deoarece sunt locuri în care clienții doresc să se simtă ca acasă în timpul șederii lor. De aceea, este...

Cum să-ți protejezi locuința de vremea rea

Indiferent dacă ești acasă sau nu, locuința ta este mereu expusă la riscuri generate de vremea rea, cum ar fi furtuni, inundații sau căderi...
Ultima oră
Pe aceeași temă