6.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSocialCel mai vârstnic urangutan de Sumatra din lume a murit la 62...

Cel mai vârstnic urangutan de Sumatra din lume a murit la 62 de ani

Puan, care semnifică ”doamnă” în indoneziană, a murit luni la grădina zoologică din Perth unde trăia din 1968, când a fost dăruită instituţiei de autorităţile din Malaezia.

”A fost foarte importantă pentru animalele de la grădina zoologică din Perth şi pentru supravieţuirea speciei din care face parte”, a declarat Holly Thompson, responsabila departamentului de primate al instituţiei.

”Pe lângă faptul că era ce mai în vârstă membră a efectivului de animale, Puan era pioniera programului nostru de reproducere cunoscut în lumea întreagă şi a lăsat în urma sa o moştenire incredibilă”, a adăugat aceasta.

”Genele sale se regăsesc în aproximativ 10% din efectivul grădinilor zoologice din lumea întreagă”, a precizat responsabila.

Puan a avut 11 pui şi un număr total de 54 de urmaşi răspândiţi în Statele Unite, Europa, Australia şi în jungla insulei indoneziene Sumatra.

Strănepotul său, Nyaru, este ultimul urmaş care a fost eliberat în natură.

Născută în 1956, Puan a intrat în Cartea Recordurilor Guinness ca cel mai vârstnic urangutan din lume.

În sălbăticie, femelele de urangutan rareori trăiesc peste 50 de ani.

Potrivit declaraţiilor lui Holly Thompson, Puan avea o personalitate independentă şi o atitudine puţin distantă.

”Cu Puan, ştiai la ce să te aştepţi. Dacă era nemulţumită, bătea pur şi simplu din picior”, a povestit Thompson.

Două dintre fiicele lui Puan, patru nepoţi şi un strănepot trăiesc în continuare la grădina zoologică australiană.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă