19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSocialCeahlău: Risc maxim de producere a avalanşelor. Zăpada are aproape 1 metru

Ceahlău: Risc maxim de producere a avalanşelor. Zăpada are aproape 1 metru

Potrivit Salvamont Neamţ, în masivul Ceahlău zăpada măsoară peste 80 de centimetri, iar alerta cu privire la pericolul producerii avalanşelor se menţine la cote maxime, gradul 5 din 5.

”Atât pe faţa estică, cât şi pe cea vestică s-au produs în ultimele zile avalanşe produse prin ruperea cornişelor din Ocolaşul Mare. Chiar dacă dimensiunea lor nu este spectaculoasă, acest tip de avalanşă care urmează culoare de coborâre înguste de tip jgheab sau canion şi care se sparg în final în pădure sunt cele mai destructive şi cu şanse aproape nule de supravieţuire”, arată sursa citată.

De asemenea, salvamontiştii anunţă că în următoarele zile, în întreaga zonă montană a judeţului Neamţ se vor înregistra temperaturi foarte scăzute.

”În zona înaltă, mai ales în noaptea de sâmbătă şi duminică, vântul va atinge viteze moderate de 40 km/h, dar care vor genera un windchill (temperatura resimţită de corp) în jurul valorii de minus 34 grade.

”Încercaţi să evitaţi deplasările în perioada crepusculului şi a nopţii, când masele de aer au tendinţa de a se deplasa mult mai agresiv, determinând şi fenomenul de viscol. Nu uitaţi să aveţi haine de schimb, mănuşi şi ochelari de protecţie, un termos individual cu ceai cald. Nu parcurgeţi traseele cu expunere prelungită în vânt şi nu staţionaţi în culoarele de vânt”,sunt sfaturile salvamontiştilor.

Cele mai citite

Liderul ATP a rămas fără antrenor. Djokovic l-a concediat pe Goran Ivanisevic

După începutul dezamăgitor de sezon, în care nu a reușit să cucerească niciun titlu, tenismenul sârb Novak Djokovic a luat o decizie radicală și...

Încercare disperată a avocaților lui Mario Iorgulescu de a-l scăpa de închisoare: „Suferă de leziuni cerebrale încă din copilărie”

Avocaţii lui Mario Iorgulescu încearcă să-l scape pe tânăr de condamnarea de 13 ani şi 8 luni de închisoare pentru omor, susţinând că are...

Dacă vor avea pe ele avioane F-16 ale Ucrainei, Rusia amenință că va ataca baze militare din România

Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a amenințat că Rusia va ataca viitoarele avioane F-16 ale Ucrainei chiar dacă aeronavele se vor afla în...
Ultima oră
Pe aceeași temă