5.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSocialCum îl pedepsește premierul Dăncilă pe un secretar general

Cum îl pedepsește premierul Dăncilă pe un secretar general

Prin Decizia 193 din 9 mai 2018, premierul Viorica Dăncilă l-a sancționat pe secretarul general Adrian Bunoaică, de la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD).

Conform acestei decizii a premierului Dăncilă, secretarul general Adrian Bunoaică este sancționat disciplinar prin “diminuarea drepturilor salariale cu 5 la sută pe o perioadă de o lună”.

Sancțiunea a fost dispusă pentru că secretarul general Bunoaică a fost găsit vinovat de “absențe nemotivate de la serviciu în perioada 2-18 august 2017”.

Din calcul reiese că perioada 2-18 august 2017 totalizează 17 zile calendaristice. Dintre acestea, patru zile (două de sâmbătă și două de duminică) au fost nelucrătoare.

Reiese că secretarul general a lipsit de la serviciu 13 zile lucrătoare – aproximativ o jumătate de lună. Iar pentru jumătate de lună de absențe nemotivate i s-a tăiat cinci la sută din salariu.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă