23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSocialCe mai face Primăria cu banii bucureștenilor: ride-sharing și aparate dentare pentru...

Ce mai face Primăria cu banii bucureștenilor: ride-sharing și aparate dentare pentru copii

“Se aprobă programul ‘Stimularea mobilităţii şi decongestionarea traficului din Municipiul Bucureşti’, care are ca scop creşterea mobilităţii prin stimularea transportului public şi utilizarea în comun a autoturismelor/autovehiculelor, în contextul descongestionării traficului existent şi a îmbunătăţirii calităţii aerului în Municipiul Bucureşti”, prevede proiectul Primăriei București, preluat de Agerpres.

Acesta va avea mai multe direcţii de acţiune. Prima propunere vizează stimularea prin decontarea combustibilului în valoare de până la 500 de lei lunar în vederea încurajării unor asocieri voluntare prin care un grup de utilizatori din regiunea de dezvoltare Bucureşti-Ilfov folosesc în comun autoturismul proprietate personală în vederea efectuării deplasărilor regulate a persoanelor care au aceeaşi direcţie de deplasare, cu destinaţia Municipiul Bucureşti.

A doua măsură vizează stimularea prin decontarea combustibilului în valoare de până la 500 de lei lunar în vederea încurajării unor asocieri voluntare prin care părinţii elevilor unităţilor de învăţământ primare şi secundare de pe teritoriul Municipiului Bucureşti, care au domiciliul în regiunea de dezvoltare Bucureşti-Ilfov, pot folosi în comun autoturismul proprietate personală în vederea transportului copiilor, la instituţiile de învăţământ primare şi secundare de pe teritoriul Municipiului Bucureşti, care vor fi selectate în cadrul unui proiect pilot.

A treia măsură se referă la înfiinţarea unui sistem municipal de car-sharing, dotat cu autoturisme ecologice-electrice sau hibrid, care să poată fi folosit de către cetăţeni pentru deplasare în Municipiul Bucureşti.

De asemenea, alte două direcţii de acţiune urmăresc: înfiinţarea unui serviciu municipal de transport dotat cu microbuze şcolare care să faciliteze transportul elevilor din ciclul primar şi secundar pe teritoriul Municipiului Bucureşti şi înfiinţarea unui sistem municipal de bike-sharing dotat cu biciclete electrice, care să poată fi folosit de cetăţeni pentru deplasarea în oraş.

Pe de altă parte, Primăria Capitalei vrea să ofere un sprijin financiar de 990 de lei copiilor cu vârste între 10 şi 17 ani care au nevoie de aparat dentar fix, se arată într-un proiect de hotărâre ce va fi discutat săptămâna viitoare în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB). În cazul în care copilul are nevoie de aparat dentar pe ambele arcade, suma va fi dublă.

”Obiectivul proiectului îl reprezintă prevenirea afecţiunilor dentare pentru menţinerea unui organism sănătos printr-o soluţie de tratament minim invazivă care corectează probleme dentare deseori ireversibile, dar care pot fi tratate ortodontic cu rezultate spectaculoase, prin aplicarea de aparate ortodontice fixe copiilor cu vârste între 10 şi 17 ani din Bucureşti”, se arată în expunerea de motive a proiectului.

Proiectul „Smile”, ce va fi desfăşurat de Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale (ASSMB), presupune acordarea unui sprijin financiar de 990 de lei copiilor care au nevoie de aparate dentare fixe. Beneficiari vor fi copii cu vârste cuprinse între 10 şi 17 ani, cu astfel de probleme dentare, putând primi ajutor în baza recomandării medicului stomatolog din cabinetul şcolar.

Bugetul total alocat acestui proiect pentru perioada 2018-2020 este de aproape 35 de milioane de lei.

Programul este o continuare a celui iniţiat deja prin hotărâre CGMB, prin care elevii din Bucureşti cu vârsta între 7 şi 16 ani primesc ajutor financiar de 750 de lei pentru montarea aparatelor dentare mobile.

Cele mai citite

Deca recunoaște că supune elevii la șocuri?

Reziliență -capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc (economic, emoțional etc.) Folosit in discipline precum psihologie, ecologie, inginerie, înseamnă capacitatea de...

Mesajul premierului Marcel Ciolacu, la 20 de ani de la aderarea României la NATO

În cei 20 de ani de apartenenţă la NATO, România a devenit un pilon important şi şi-a consolidat poziţia în interiorul alianţei, respectându-şi angajamentele...

Deca, vizită în Sibiu. Agenda ministrului Educației

Ministrul Educației, Ligia Deca, efectuează astăzi o vizită în județul Sibiu. Vizita include participarea la *Gala performanței învățământului preuniversitar din Sibiu, vizitarea a două școli...
Ultima oră
Pe aceeași temă