CCR a amânat pentru data de 28 octombrie pronunţarea asupra obiecţiei de neconstituţionalitate formulată de preşedintele Iohannis asupra Legii pentru modificarea Articolului 7 din Legea educaţiei naţionale (Legea 1/2011).
Modificarea operată în Articolul 7, pe care o contestă șeful statului, se referă la identitatea de gen.
După modificare, legea din România interzice în unităţile, instituţiile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale, inclusiv în unităţile care oferă educaţie extraşcolară, activităţile “în vederea răspândirii teoriei sau opiniei identităţii de gen, înţeleasă ca teoria sau opinia că genul este un concept diferit de sexul biologic şi că cele două nu sunt întotdeauna aceleaşi”.
“Considerăm că prin legea dedusă controlului de constituţionalitate se impune un stereotip / clişeu în ceea ce priveşte rezultatul cercetării unor anumite teorii / opinii, care trebuie să fie unul şi acelaşi, să se încadreze într-un tipar şi să nu se orienteze într-un anumit sens sau scop, în caz contrar, sancţiunea fiind interzicerea activităţii de răspândire a respectivelor teorii/opinii în mediul specific educaţional. În cazul de faţă, învederăm că soluţia Parlamentului de a impune prin lege ce activităţi, teorii sau opinii şi cu ce scop se pot constitui acestea în activităţi educative care să poată fi desfăşurate în unităţile de învăţământ şi, prin urmare, ce discipline se pot studia în mediul şcolar sau academic contravine libertăţii individuale de conştiinţă întrucât, prin această formă, dispoziţia normativă este de natură să îngrădească libertatea de gândire şi a opiniilor”, argumentează sesizarea de neconstituționalitate formulată de Administrația Prezidențială.