16.3 C
București
marți, 28 septembrie 2021

CCR a decis că acordarea sporului de risc pentru profesori este neconstituțională

Curtea Constituțională a României (CCR) a admis, miercuri, în unanimitate, o sesizare a Guvernului Orban și a decis, drept consecință, că acordarea sporului de risc pentru cadrele didactice este neconstituțională.

Sesizarea trimisă de Guvernul Orban se referă la o lege, inițiată de PSD, care prevede acordarea de stimulente de risc pentru cadrele didactice, în valoare de 2.000 de lei pe lună, întrucât lucrează în condiții de pandemie.

Legea fusese aprobată în Parlament la data de 13 octombrie, deși reprezentanții Executivului avertizau că nu sunt bani pentru creșterea cheltuielilor bugetare.

Ca urmare a deciziei anunțate miercuri de CCR, legea va fi retrimisă la Parlament urmând ca textul ei să fie modificat în concordanță cu punctul de vedere al CCR.

Mihai Diac
Experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online, dintre care, din anul 2015, la ziarul "România liberă".
Ultima oră
Pe aceeași temă