30.2 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăSocialCazul fetiţei ucise la Baia Mare: Ce spune şeful IGPR

Cazul fetiţei ucise la Baia Mare: Ce spune şeful IGPR

“La Baia Mare, pot spune că se lucrează extrem de intens, este o mobilizare pe care am generat-o atât la nivelul IGPR, prin trimiterea structurilor de specialitate la faţa locului să sprijine colegii din teritoriu. Aceeaşi mobilizare este şi în teritoriu şi, împreună cu Parchetul care coordonează această anchetă, sunt sigur că vom avea succes. Vă spun foarte clar că există un cerc de suspecţi. Nu confirm alte informaţii, este o anchetă foarte serioasă”, a declarat Cătălin Ioniţă.

Marţi, o fetiţă de cinci ani, dispărută de o zi de acasă, a fost găsită moartă după ce ar fi fost violată şi lovită cu un obiect contondent.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, procurorul Bogdan Gabor, a declarat, marţi, pentru Mediafax, că fetiţa a fost lăsată în faţa blocului, într-o comunitate de romi, în apropierea unui fost combinat din Baia Mare.

”Luni seară am fost sesizaţi că a fost descoperită moartă o fetiţă de 5 ani, aceasta fiind descoperită de sora sa în jurul orei 23. Fetiţa a fost lăsată în faţa blocului, într-o comunitate de romi, în apropierea unui fost combinat din Baia Mare. Locul faptei a fost izolat şi s-au căutat probe, materiale, martori care pot da indicii despre ce s-a întâmplat. Din concluziile preliminare ale necropsiei de la IML, se pare că a fost vorba despre un viol urmat de un omor calificat pentru a ascunde fapta iniţială. Fetiţa ar fi fost lovită în cap cu un obiect contondent”, a spus Gabor.

Potrivit sursei citate, analizele ADN, în cazul acestei fetiţe, au fost preluate în regim de urgenţă.

“Analizele ADN prelevate în cazul fetiţei de 5 ani din Baia Mare sunt procesate în regim de urgenţă, cred că vom primi rezultatele joi sau vineri. Sunt probe de la fetiţă şi de la mai multe persoane pentru a putea fi comparate. Este conturat un cerc de suspecţi. Este o investigaţie amplă, au venit de la Bucureşti şi poliţişti criminalişti de la IGPR”, a spus Gabor.

Surse din cadrul anchetei au declarat pentru Mediafax că investigaţia este îngreunată şi de faptul că familia micuţei ucise a mutat de trei ori corpul acesteia după ce a fost găsită fără suflare, fiind, astfel, alterate probe.

Cele mai citite

În timp ce PNL și PSD ar căuta un înlocuitor pentru Cîrstoiu, Sebastian Burduja își prezintă “Planul pentru București”

Sebastian Burduja, ministru al Energiei și președinte al filialei PNL București, își prezintă noua lui carte, care se intitulează "Planul pentru București". Sebastian Burduja vorbește...

Guvernanții lasă suedezii să taie nestingheriți pădurile valoroase ale României. 50 de acțiuni ale IKEA, bănuite de ilegalitate. FOTO și VIDEO

Un nou raport realizat de Agent Green și Bruno Manser Fonds (BMF) în pădurile României. Cel mai mare proprietar privat de pădure din țara...

Lucian Bode a văzut șacalii. Cine-i prinde?

Învățat despre utilitatea glonțului magic, Lucian Bode a lansat cel mai consistent mesaj de campanie electorală: “În vremuri grele, apar șacalii, care așteaptă un...
Ultima oră
Pe aceeași temă