16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSocialCarmen Dan susține închisoarea pentru cei care refuză munca în folosul comunităţii

Carmen Dan susține închisoarea pentru cei care refuză munca în folosul comunităţii

“Este o iniţiativă pe care o susţin nu numai eu, sunt şi alţi colegi care au semnat pentru această iniţiativă legislativă. În principal, sunt atât de multe situaţii în care sunt constatate şi aplicate sancţiuni contravenţionale care nu se plătesc. Mai mult decât atât, sunt decizii ale instanţelor care dispun munca în folosul comunităţii şi care nu se execută. Eu cred că asta înseamnă că sunt persoane care respectă legea şi care ar trebui şi cred că se consideră nedreptăţiţi pentru că alţii o nesocotesc. Sunt situaţii în care avem sute de amenzi contravenţionale care nu sunt. În acest scop a fost gândită şi elaborată această iniţiativă legislativă”, a declarat Carmen Dan, luni, înainte de şedinţa BPN al PSD, citează Agerpres.

Întrebată despre pedeapsa de doi ani de închisoare în astfel de situaţii, ministrul a precizat: “Este termenul stabilit de legislaţia penală pentru neexecutarea hotărârilor judecătoreşti”.

Cele mai citite

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

Revolut anticipează o creștere cu 40% a numărului angajaților, în 2024, și ajunge la 10.000 de salariați

Revolut, fintech-ul britanic cu peste 40 de milioane de clienți retail la nivel global, a ajuns la 10.000 de angajați în toată lumea, iar...

Un film românesc și unul România – Republica Moldova participă la festivalul de film de la Moscova, în ciuda sancțiunilor asupra Rusiei. Regizorul român...

Un film realizat în România, intitulat "21 de rubini", a fost prezentat în cadrul festivalului de film de la Moscova (19 - 26 aprilie...
Ultima oră
Pe aceeași temă