13.5 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăSocialCarmen Dan încearcă să rezolve nemulțumirile jandarmilor: "Avem strategii, vom găsi soluții"

Carmen Dan încearcă să rezolve nemulțumirile jandarmilor: “Avem strategii, vom găsi soluții”

Premierul Viorica Dăncilă a afirmat, la rândul său, că efectele soluţiilor pe care Guvernul le-a găsit pentru rezolvarea problemelor Jandarmeriei “se vor simţi în perioada următoare”.

“Există înţelegere şi preocupare pentru a acoperi cât mai repede nevoile Jandarmeriei. Este o armă importantă şi este importantă pentru siguranţa cetăţeanului. Ei sunt actorii principali. Avem strategii, achiziţii în derulare şi sunt convinsă că vom găsi soluţii pentru acoperirea nevoilor”, a declarat Carmen Dan, potrivit news.ro.

Ea a descris Jandarmeria ca fiind o instituţie care a dăinuit peste timp pentru că a fost alături de oameni, aşa cum face şi în prezent, şi şi-a exprimat reucunoştinţa faţă de jandarmi, spunând că România va avea întotdeauna nevoie de apărători ai legii şi ordinii.

“Jandarmeria rămâne o componentă importantă a Ministerului Afacerilor Interne, pe care ne putem bază în orice situaţie. Am văzut cu toţii jandarmii intervenind în ajutorul oamenilor, (…) chiar şi acum ei sunt acolo unde oamenii au nevoie de ajutor, în locurile afectate de inundaţii, alături de pompieri. Am toată recunoştinţa pentru jandarmi, bărbaţi şi femei în uniformă, militari care duc mai departe o tradiţie de 168 de ani. România va avea nevoie întotdeauna de apărători ai legii şi ordinii. Le mulţumesc şi familiilor voastre pentru că vă sprijină întotdeauna, indiferent de sacrificiile pe care trebuie să le faceţi că să fiţi acolo unde oamenii au nevoie”, a mai spus Carmen Dan.

La rândul său, premierul Viorica Dăncilă a susţinut, în discursul său din cadrul evenimentului, că efectele soluţiilor pe care Guvernul le-a găsit pentru rezolvarea problemelor Jandarmeriei “se vor simţi în perioada următoare” şi vor contribui atât la îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, precum şi la desfăşurarea misiunilor.

Dăncilă a spus că a auzit de multe ori aprecieri la adresa jandarmilor de la colegii europarlamentari, declarându-se mândră de acest lucru.

“Am văzut cu câtă mândrie vorbesc jandarmii despre instituţia din care fac parte. Ne-aţi demonstrat că sunteţi capabili să gestionaţi cele mai dificile situaţii. Jandarmii români sunt apreciaţi de forurile internaţionale pentru modul în care acţionează. Ca europarlamentar am auzit de multe ori aprecieri la adresa jandarmilor şi am primit cu mândrie aceste cuvinte. România are nevoie de o instituţie puternică, aşa cum este Jandarmeria”, a declarat premierul.

Cele mai citite

Rezultate fotbal: România a pierdut cu 2-3 în fața Columbiei. La EURO 2024 va înfrunta Ucraina

Naţionala de fotbal a României a fost învinsă de reprezentativa Columbiei cu scorul de 3-2 (2-0), loc marţi seara, pe Stadionul Civitas Metropolitano din...

Ministrul Finanțelor va prelungi plafonarea RCA până la 30 iunie

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a anunțat că va prelungi plafonarea tarifelor pentru asigurările RCA (de răspundere civilă auto), plafonare care urma să ia sfârșit...

Rezultate fotbal: România a pierdut cu 2-3 în fața Columbiei. La EURO 2024 va înfrunta Ucraina

Naţionala de fotbal a României a fost învinsă de reprezentativa Columbiei cu scorul de 3-2 (2-0), loc marţi seara, pe Stadionul Civitas Metropolitano din...
Ultima oră
Pe aceeași temă