12.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSocialBraşov: Proiect privind reducerea abandonului şcolar, implementat de ISJ

Braşov: Proiect privind reducerea abandonului şcolar, implementat de ISJ

Este vorba de localităţile Rupea, Măieruş, Apaţa, Buneşti, Homorod şi Ticuşul Vechi, conform unui comunicat transmis de Inspectoratul Şcolar Judeţean Braşov.

Printre obiectivele specifice ale proiectului se numără dezvoltarea competenţelor profesionale pentru 260 de cadre didactice din judeţul Braşov, care activează în unităţi de învăţământ cu abandon şcolar şi risc de părăsire timpurie a şcolii, în vederea dezvoltării unor servicii educaţionale de calitate, adaptate nevoilor beneficiarilor; creşterea gradului de participare la educaţie pentru 480 de elevi aflaţi în risc de părăsire timpurie a şcolii, prin crearea şi derularea unor programe educaţionale ”Şcoală după Şcoală” şi a unor activităţi de sprijinire a tranziţiei de la un ciclu de învăţământ la altul; accesibilizarea participării a 260 de copii, proveniţi din medii sociale dezavantajate, în sistemul de educaţie timpurie, prin dezvoltarea unui program educaţional suport, centrat pe copil.

De asemenea, un obiectiv este reintegrarea în sistemul de învăţământ a 200 de tineri şi adulţi care au abandonat şcoala, prin dezvoltarea programului ”A doua şansă”, într-un format flexibil şi adaptat nevoilor specifice ale beneficiarilor, şi facilitarea dezvoltării pe termen lung a măsurilor de accesibilizare a educaţiei la orice vârstă, prin crearea unei unităţi de management a proiectelor pentru reducerea şi prevenirea fenomenului de părăsire timpurie a şcolii în judeţul Braşov.

Proiectul ”Deschidem şcoala-Deschidem viitorul! Educaţie şi competenţe” este finanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020 şi are o valoare totală de 8,5 milioane lei, din care 7,2 milioane lei reprezintă finanţare nerambursabilă.

Cele mai citite

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

Bătălia pentru Sectorul 1: imperativa coaliție anti-Clotilde

Se ascute lupta, odată cu nominalizarea lui Sebastian Burduja și a Gabrielei Firea, candidați separați ai coaliției PSD-PNL, pentru funcția de primar general al...
Ultima oră
Pe aceeași temă