14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSocialBonurile câștigătoare la Loteria fiscală

Bonurile câștigătoare la Loteria fiscală

Rezultatele extragerii vor fi postate pe site-ul Ministerului Finanţelor, al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi al companiei Loteria Română pentru o perioadă de minimum 30 de zile.

Cererile pentru revendicarea premiilor pot fi depuse de luni la sediile ANAF. Persoanele care deţin un bon câştigător trebuie să-l depună în original la Fisc, alături de copia actului de identitate şi de o cerere.

Un bon fiscal este considerat câştigător doar dacă îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute de lege, având înscrise elementele obligatorii care arată că a fost emis cu un aparat de marcat fiscalizat.

Fiecare unitate teritorială ANAF la care se depun bonurile fiscale câştigătoare în prima etapă de selecţie va elibera o copie a acestora cu menţiunea “conform cu originalul”, pe care va fi scris numărul unic de înregistrare.

Cele mai citite

Lion Capital și Bursa Română de Mărfuri inventează motive pentru a nu plăti dividende. Acționarii societăților controlate de Bogdan Drăgoi și Gabriel Purice, nemulțumiți

Numeroși acționari ai Lion Capital, fosta SIF Banat-Crișana, sunt nemulțumiți că societatea condusă de fostul ministru de finanțe Bogdan Drăgoi nu plătește dividende. O...

Presa din Israel, despre presupusul atac asupra Iranului

Presupusul atac asupra Iranului ar trebui interpretat ca un avertisment adresat Teheranului cu privire la capacităţile ofensive ale Israelului şi ca un semn că Israelul...

Litoralul românesc are o nouă stațiune: Mamaia Nord

Plajele naturale largi, cu nisip fin, spațiile de cazare noi sau proaspăt renovate, evenimentele pregătite special pentru sezonul 2024 și o gamă extrem de...
Ultima oră
Pe aceeași temă