Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Bihor, președintele Ungariei deschide poarta Turnului Ciunt din Salonta

Preşedintele Ungariei, Áder János, a deschis miercuri, în mod simbolic, poarta monumentului istoric Turnul Ciunt din Salonta, renovat cu fonduri ungare.

Iulia Zarnescu 0 comentarii

Actualizat: 14.03.2018 - 15:30

De asemenea, liderul ungar a participat şi la vernisajul expoziţiei comemorative dedicată poetului Arany János (1817-1882), ce a fost reamenajată în acest turn, care o găzduieşte aici încă din 27 august 1899.

La festivitate au luat cuvântul primarul municipiului Salonta, László Török, directorul Muzeului de Literatură "Petőfi" din Budapesta, Gergely Prőhle, şi criticul literar Pál S.Varga. Preşedintele Ungariei nu a făcut declaraţii nici în cadrul evenimentului şi nici ulterior, presei.

"Cultul poetului Arany Janos este o tradiţie foarte semnificativă pentru istoria literaturii maghiare. Considerăm că este părintele poeziei moderne. Turnul ciunt, cu muzeul Arany János, este baza acestui cult, fiindcă acest muzeu a fost înfiinţat de fiul său. Renovarea este importantă pentru că se adresează nu doar comunităţii maghiare, ci şi comunităţii române şi tuturor celor care îl vizitează. De aceea inscripţiile sunt în română, maghiară şi engleză. Arany János este una dintre comorile culturale ale Europei Centrale" a declarat, pentru AGERPRES, directorul general al Muzeului de Literatură "Petőfi" din Budapesta, Prőhle Gergely.

Potrivit acestuia, lucările de reabilitare ale turnului, pe exterior şi interior, cu realizarea unui sistem de încălzire, precum şi restaurarea obiectelor ce au aparţinut poetului, expuse în muzeu, au fost finanţate cu suma de 150 de milioane de forinţi, în jur de 500.000 de euro.

Simbol al municipiului Salonta, Turnul Ciunt este parte a cetăţii de odinioară, distrusă după invaziile otomane din secolul XVI. Vreme de 240 de ani a rămas fără acoperiş, de unde şi numele său. Vechiul turn de pază se află astăzi în centrul oraşului, obiectiv turistic.

Prima restaurare a turnului a avut loc în anul 1898, la iniţiativa şi cu contribuţia financiară a lui Arany László, fiul poetului Arany János. Acesta a donat o parte a bibliotecii, tablouri, statuete, manuscrise originale şi mobilierul din camera de lucru a tatălui său pentru muzeul memorial ce urma să fie amenajat aici.

Expoziţia găzduită de Turnul Ciunt este situată pe toată înălţimea acestuia, circa 40 de metri, adică un parter şi patru etaje. La parter sunt reprezentate exponate ce fac referire la oraşul Salonta, etajele 1, 2 şi 3 sunt populate cu exponate care datează din perioada vieţii lui Arany János, iar ultimul etaj are exponate din perioada de după moartea poetului.

În nişa de deasupra intrării actuale în turn, bogat decorată şi ornamentată, se află o statuie a poetului şezând. A fost dezvelită pe 15 septembrie 1907, fiind ideea lui Szalay Imre, directorul Muzeului Naţional din Ungaria.

În memoria poetului, lângă turn se află Palatul "Arany" care adăposteşte Biblioteca orăşenească "Teodor Neş" şi o galerie de artă. Pe locul fostei case natale, primăria locală a construit o casă memorială Arany János, inaugurată în iunie 2010, împreună cu expoziţia de etnografie şi de istorie locală amenajate în incinta ei. În vecinătatea turnului, se află Liceul "Arany János" .

Arany János s-a născut la 2 martie 1817. Exponent al năzuinţelor poporului, ca voluntar în garda naţională, ca redactor şi prin scrierile sale, Arany János a contribuit la Revoluţia din 1848. După înăbuşirea revoluţiei, a pribegit, apoi nereuşind să-şi recapete postul din Salonta, a plecat, în 1851, la Nagykoros, devenind profesor. Ales director al societăţii Kisfaludy, în anul 1860 se mută la Pesta. În operele sale condamnă oprimarea austriacă. Timp de 12 ani, între anii 1865 - 1879 a fost secretar şi mai apoi secretar general al Academiei Maghiare de Ştiinţe. În 1867, apare volumul "Opere complete" care va fi distins cu Premiul Academiei.

Preşedintele Ungariei s-a aflat şi anul trecut, în 2017, la Salonta, la manifestările dedicate celebrării a 200 de ani de la naşterea lui Arany János, considerat cel mai mare poet epic al literaturii maghiare. AGERPRES

Comentarii

loading...