15.7 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăSocialAzomureș, precum și Grupul Ameropa, au donat suma de 180000 franci elvețieni...

Azomureș, precum și Grupul Ameropa, au donat suma de 180000 franci elvețieni și 600 tone de grâu celor afectați de război din Ucraina

Compania Azomureș a anunţat, joi, că angajaţii companiilor din Elveţia şi România a Grupului Ameropa, precum şi fundaţia cu acelaşi nume, au donat suma de 180000 de franci elvețieni şi 600 de tone de grâu pentru familiile afectate de războiul din Ucraina.

“Datorită generozităţii colegilor noştri din Elveţia şi România, împreună cu contribuţiile Ameropa Marketing & Sales AG (AMS) şi Fundaţia Ameropa, 180.000 de CHF vor fi folosiţi pentru ajutorarea familiilor care au avut de suferit în urma războiului din Ucraina. O parte din sumă a fost donată voluntar de angajaţii companiilor din Elveţia şi România, iar diferenţa a fost completată din fondurile Fundaţiei Ameropa şi ale AMS AG Elveţia. Refugiaţii ucraineni vor fi sprijiniţi prin intermediul a trei organizaţii internaţionale cu activitate în acest domeniu, printre care se numără şi Crucea Roşie România. Ameropa a donat, de asemenea, 600 de tone de grâu pentru a fi procesat, consumabile medicale în valoare de 1.000 de euro şi va continua să coopereze cu Fundaţia Ameropa, Crucea Roşie din România şi agenţiile locale pentru a dona produse potrivite acolo unde este nevoie”, a arătat Azomureş, într-un comunicat de presă, conform agerpres.ro.

Azomureș va da 180000 franci elvețieni către cei afectați de războiul din Ucraina, aceste ajutoare făcând parte din strategia companiei

Potrivit Azomureş, donaţiile Ameropa se înscriu în strategia Grupului de a ajuta familiile afectate de război pe termen mediu şi lung şi că există şi posibilitatea de a angaja refugiaţi ucraineni în companiile din România, acolo unde există poziţii deschise pentru diverse specializări.

“Managementul grupului Ameropa mulţumeşte şi pe această cale angajaţilor companiilor din România şi Elveţia pentru grija şi sprijinul acordat poporului ucrainean”, mai precizează comunicatul.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

20 de țări vor cumpăra 500000 de obuze pentru Ucraina din afara Europei

Premierul ceh Petr Fiala a declarat marţi că 20 de ţări s-au angajat să cumpere o jumătate de milion de obuze pentru Ucraina din...

Rishi Sunak își dorește ca Benjamin Netanyahu să aibă „ sânge rece” după atacul Iranului de sâmbătă

Premierul britanic, Rishi Sunak, l-a chemat marţi pe omologul său israelian, Benjamin Netanyahu, să dea dovadă de "sânge-rece" după atacul Iranului împotriva Israelului din...

BEC a respins candidaturile Partidului Diaspora Unită și a independentului Paul Octavian Jurma

Biroul Electoral Central(BEC) a respins, marţi, lista candidaturilor propuse de Partidul Diaspora Unită la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul...
Ultima oră
Pe aceeași temă