25.3 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăSocialAutoritățile din Harghita, Covasna și Mureș cer Ungariei mai multe trenuri spre...

Autoritățile din Harghita, Covasna și Mureș cer Ungariei mai multe trenuri spre Budapesta

Cererea fiind susţinută, cu semnături, de către aproape 1.500 de cetăţeni din cele trei judeţe.

Potrivit unui comunicat de presă remis luni AGERPRES, hotărârea Căilor Ferate Maghiare SRL (MÁV) de a restrânge numărul vagoanelor din trenurilor intercity Corona şi Harghita “afectează în mod negativ persoanele care aleg transportul feroviar”, prin urmare reprezentanţii administraţiilor teritoriale din Covasna, Harghita şi Mureş au demarat o campanie de strângere de semnături în vederea revizuirii acestei decizii.

“Reprezentanţii unităţilor administrativ-teritoriale au demarat acţiunea de strângere de semnături în urma sesizărilor sosite din partea locuitorilor. Călătorii de pe ruta Braşov – Ţinutul Secuiesc – Budapesta au semnalat faptul că în urma diminuării numărului de vagoane, trenurile Corona şi Harghita au devenit foarte aglomerate. În vederea îmbunătăţirii condiţiilor de transport feroviar internaţional, Consiliile Judeţene din Ţinutul Secuiesc, respectiv organizaţiile locale ale UDMR au demarat acţiuni de strângere de semnături. La acest demers s-au alăturat numeroşi voluntari, acesta fiind un important mijloc de legătură între Ţinutul Secuiesc şi Budapesta. Din luna aprilie şi până acum s-au strâns mai mult de o mie cinci sute de semnături, acestea fiind înmânate ministrului ungar al inovaţiei şi tehnologiei, dr. Palkovics László, de către preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, în cadrul celei de-a XXIX-a ediţii a Universităţii de vară Tusvanyos”, se arată în documentul menţionat.

Preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamás Sándor, a afirmat că l-a informat şi pe premierul Ungariei, Viktor Orbán, cu privire la acest lucru, arătând că linia este frecvent utilizată de studenţi, oameni de afaceri, precum şi de turişti maghiari care aleg ruta Sfântu-Gheorghe – Miercurea Ciuc – Târgu-Mureş – Cluj-Napoca – Budapesta.

“Pentru Ţinutul Secuiesc şi pentru judeţul Mureş legătura directă cu Budapesta este foarte importantă, pe lângă oportunitatea oferită de transportul aerian şi transportul feroviar este preferat de comunităţile locale. Iar pentru ca transportul feroviar să rămână în preferinţele locuitorilor este nevoie de asigurarea confortului şi serviciilor adecvate. Menţinerea acestei legături de transport directe este importantă nu doar din punct de vedere economic, fiind şi un interes naţional”, a afirmat preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Péter Ferenc, potrivit comunicatului de presă. 

Cele mai citite

Aproape jumătate din angajați sunt nemulţumiţi şi foarte nemulţumiţi de actualul loc de muncă

Aproape 41% dintre angajaţi sunt nemulţumiţi şi foarte nemulţumiţi de actualul loc de muncă, salariul, relaţia cu managerul şi lipsa recunoaşterii profesionale fiind principalele...

Statul Qatar va avea investiții în România de 15 miliarde de euro, anunță premierul Ciolacu

Vizita premierului Marcel Ciolacu în Qatar, în perioada 16 aprilie-17 aprilie 2024, are ca principal obiectiv "dezvoltarea în România a unor proiecte de investiții...

AUR l-a reclamat pe Cîrstoiu la Direcția Antifraudă Fiscală

Președintele filialei AUR București, Mihai Enache, anunță că l-a reclamat la Direcția Generală Antifraudă Fiscală pe medicul Cătălin Cîrstoiu, candidat la Primăria Capitalei. "Mihai Enache,...
Ultima oră
Pe aceeași temă